Oraşul viitorului în viziunea arhitecţilor

Data publicării:
BRASOV ORAS FAIN

Edilii braşoveni vor să facă investiţii mari în oraş. Pentru ca limitele arhitecturale să nu fie încălcate, specialiştii au câteva propuneri pentru autorităţi.

"Încercăm, prin acest material suport să identificăm nişte subiecte, în baza cărora să se pornească, să înceapă nişte proiecte. Ideea generică, ideea finală este ca oraşul să fie din ce în ce mai rotund şi într-un final din ce în ce mai atractiv", a afirmat  Nicolae Ţaric - preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Braşov.

Arhitecţii au propus şi construirea unui complex politico-administrativ în Centrul Civic, iar pe locul fostului Palat de Justiţie al Braşovului ar putea fi înfiinţat Muzeul Muzeelor, acolo unde ar putea fi mutate toate muzeele din oraș. Astfel instituțiile nu vor mai plăti chirie.

Edilii au primit ideile cu interes şi recunosc că sunt demne de luat în seamă, dar pentru ca proiectele să poată fi realizate, este nevoie de mulţi bani.

"Nu sunt neapărat idei noi, dar sunt idei pe care trebuie să le punem în aplicare. Ar fi frumos să avem un centru cultural modern, asa cum sunt in toate orasele mari din Europa, un cwentru administrativ modern, nu să ne chinuim cu clădiri care arată fumos pe dinafară, dar sunt costisitoare şi greu de întreţinut", a precizat Răzvan Popa, viceprimar Braşov.

Locuitorii din Braşov cred că primele schimbări ar trebui să fie făcute în Centrul Vechi.

"Centrul vechi pus la punct aşa cum trebuie pentru că va fi capitala culturală europeană o dată şi-o dată", a spus un braşovean.

Sugestiile ilustrate ale arhitecţilor prezintă şase zone diferite: zona culturală, cea socială, zona turistică, de agrement, administrativă şi universitară. Propunerile ar putea fi puse în aplicare prin accesarea de fonduri europene din taxele prevăzute pentru perioada 2014-2020.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...