Primăria Braşov nu mai izolează termic blocurile din oraş, pentru că guvernul nu mai aloca fonduri pentru acest tip de lucrări. Primarul George Scripcaru a declarat în emisiunea Vocile Braşovului că decizia executivului pune municipalitatea într-o situaţie delicată, pentru că există contracte încheiate cu firme de construcţii care nu mai pot fi onorate.
Reprezentanţii municipalităţii braşovene au fost luaţi prin surprindere de rezilierea contractului pe care îl aveau cu Ministerul Dezvoltării Regionale în ceea ce priveşte reabilitarea termică a blocurilor din oraş. 8 blocuri au fost finalizate şi 2 sunt în curs de finalizare iar firmele care au efectuat lucrările mai au de încasat de la Ministerul Dezvoltării încă 1 226 000 de lei. Alte peste 200 de blocuri din Braşov aşteaptă să fie reabilitatea termic. Municipalitatea va încerca să obţină fonduri europene printr-un program de mediu făcut pentru municipiile de reşedinţă din judeţele care aparţin Agenţiei de Dezvoltare Regională 7 Centru.