Norme de venit mai mari

Data publicării:
NORME VENIT

Normele de venit pentru cei care desfăşoară activităţi independente au crescut faţă de anul trecut. Astfel că sumele care intră la bugetul de stat sunt diferite în funcţie chiar şi de zona unde se desfăşoară activitatea, dar şi de oraş. Spre exemplu, un taximetrist din Braşov va trebui să plătească în acest an un impozit de peste 2.000 de lei, cu aproape 200 de lei mai mult decât anul trecut. În schimb, taximetriştii din celelalte oraşe mari din judeţ plătesc ceva mai puţin.  Şi florăresele care îşi vând marfa în centrul oraşului trebuie să plătească impozit mai bine de 2.000 de lei pe an. În schimb, dări mai mici vor plăti cele care au tarabe la periferie. Cei care vând animale au o normă de venit de 9.600 de lei. Asta înseamnă, la finalul anului, un impozit de peste 1.500 de lei. Aceleaşi impozite se aplică şi pentru croitori. Cei care închiriază camere în scop turistic plătesc impozitul la stat în funcţie de numărul de camere pe care le închiriează. Cel mai mult plătesc cei care au mai mult de opt camere. Pentru ei, impozitul este de aproape 4.000 de lei pe an. (C5) Taxe ceva mai mici plătesc mediatorii. Pentru ei, norma de venit impusă este de 9.600 de lei, ceea ce înseamnă un impozit de peste 1.500 de lei pe an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri