Mărginimea Sibiului, destinaţie turistică

Data publicării:
MARGINIME SB

Zona generic cunoscută drept Mărginimea Sibiului include 18 localităţi din sud-vestul judeţului, cea mai veche fiind atestată încă de la 1200. Deşi întreaga zonă a fost puternic influenţată de cultura săsească, în Mărginime, românii şi-au păstrat şi transmis aproape intacte tradiţiile, credinţele şi portul. Chiar şi în perioada comunistă, satele au fost printre puţinele care au scăpat de colectivizare. Mărginenii s-au ocupat din moşi-strămoşi cu oieritul, iar reţetele de telemea, brânză de burduf, caş şi lapte acru i-au făcut celebri în ţară şi chiar în străinătate.

"Tradiționale, ce-am învățat din moși-strămoși. Așa le facem, noi nu... Poate alții fac altfel, io știu? Și facem numai din brânză de oaie, nu... din lapte de oaie, nu și de capră, și de vacă, amestecat. Nu! ", spune Dumitru Capotă, producător local.

Oamenii din Mărginime au înţeles că lucrurile la care ei se pricep cel mai bine sunt şi o bună afacere. Multe gospodării au fost transformate în adevărate expoziţii în care turiştii sunt invitaţi să vadă pe viu meşteşugurile seculare. Nea Nelu, de exemplu, are un atelier de fierărie şi potcovit, în Răşinari.

De aici, din rândurile mărginenilor s-au ridicat academicieni de renume, ca Samuel Micu şi Andrei Oţetea.

În toate cele 18 sate din Mărginime, oamenii se roagă în biserici-monument, unele vechi şi de secole. "Voroneţul Transilvaniei" este singura biserică din zonă care are picturi exterioare. Mobilierul interior, folosit şi astăzi de preoţi şi enoriaşi, este cel original, de la 1700. Aproape fiecare sat are şi un mic muzeu, cu exponate care vorbesc despre istoria seculară .

Pictura pe sticlă este o altă tradiţie a zonei. La Sibiel este chiar un Muzeu al icoanelor pe Sticlă. Casele din Mărginime sunt mari, impunătoare, cu o curte interioară închisă din toate părţile. Turiştii au câteva zeci de variante de cazare în zonă, de regulă în casele localnicilor, transformate în pensiuni.

"Prețul unei camere este de 80 de lei pe noapte. Doar cazarea. La cererea turiștilor, cine dorește și are plăcerea să servească și masa la noi, oferim mic dejun și o cină. Din produse locale, din zonă, de la producătorii locali. Mâncăruri tradiționale, bune, pregătite bine, gustoase", spune Pompiliu Popa, proprietar de pensiune .

Peisajul, tradiţiile păstrate până azi şi mâncarea tradiţională i-au adus anul acesta zonei titlul de „Destinaţie Europeană de Excelenţă" privind turismul şi gastronomia locală. Pentru sărbătorile de iarnă, multe locuri de cazare au fost deja rezervate, pentru că peisajul, zăpada şi tradiţiile de Crăciun transformă Mărginimea Sibiului într-un tărm de poveste.

Reporter: Adela Mohanu
Operator: Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...