De la ora opt dimineața, cinci foşti angajaţi ai hotelului din staţiune, dintre cei 25 disponibilizaţi, au decis să intre în greva foamei pe perioadă nedeterminată. Deși o parte din ei au probleme serioase de sănătate, nu au ținut cont și au ieșit în fața hotelului, în ploaie și frig, ca să protesteze până când cineva îi va baga în seamă, spun ei.
Floarea Preda are 49 de ani, iar timp de 14 ani a lucrat la acelaşi hotel. Are probleme cu inima, însă asta nu o opreşte pe femeie să protesteze, mai ales că are şi doi copii de întreţinut. "Eu prefer să mor decât să trăiesc aşa, eu am doi copii de întreţinut şi nu pot să îi întreţin din ajutorul de şomaj, eu vreau să am un loc de muncă", a spus Floarea Preda.
În situaţii similare sunt şi ceilalţi angajaţi. "În 2012 am făcut două infarcturi, am fost trimisă la Braşov, mi s-a implantat un stand, şi anul trecut şi-au bătut joc de mine cum au vrut ei", declară o fostă angajată.
Reprezentanții unității de cazare nu au vrut să comenteze în legătură cu protestul foştilor angajaţi.
Nici sindicaliştii nu au reuşit să stea de vorbă cu administratorii hotelului, aşa că sunt hotărâţi să facă alte demersuri. "Mă voi alătura şi eu, dar astăzi a trebuit să fac formalităţile pentru o deplasare la sediul firmei, vom picheta sediul firmei de management şi proprietarul confederaţiei", a declarat Vasile Neagovici, liderul sindicatului SANITAS Covasna.
Cei 25 de foști angajați spun că sunt hotărâți să continue formele de protest într-un fel sau altul, chiar și după sosirea turiștilor, până când cineva va lua o măsură în cazul lor.