Dificultatea probelor speciale a dus la multe abandonuri şi în acest an. Dan Gârtofan, Gergo Szabo, Bogdan Marişca sau campionul francez Bryan Bouffier, au fost nevoiţi să încheie mai repede cursa. Puncte importante au mai adunat, la finalul raliului, Marco Tempestini, care a încheiat pe locul 4, David Botka, de pe locul 5 şi Vali Porcişteanu, de pe locul 6. Piloţii internaţionali nu au contat în clasamentul naţional, care este condus în continuare de Francois Delcour, urmat de maghiarii Gergo Szabo şi David Botka. Următorul raliu are loc la Arad, la finalul lunii august, în perioada 23-25 august.