Braşovenii au pierdut primele două partide jucate, în prelungiri cu Dab Docler şi după executarea loviturilor de departajere cu Ferencvaros, astfel că echipa braşoveană a adunat până acum două puncte. Elevii lui Miorslav Ihnacak au fost ezitanţi în defensivă şi imprecişi la finalizare pe parcursul celor două partide disputate în weekend în Ungaria.
În prima partidă, cea cu Dab Docler, pentru Corona au punctat Obsut, Mihaly şi Filip dar golul din prelungiri a lui Szappanos a ţinut două puncte la Dunojvaros, scor final 4 la 3 pentru maghiari.
La Budapesta în partida cu Ferecvaros, jocul braşovenilor a avut mai multă consitenţă dar apărarea a cedat din nou. A fost tot 4 la 3 pentru gazde, de acestă dată soarta partidei a fost tranşată după loviturile de departajare. În timp regulamentar de joc au înscris pentru Corona, Saluga Mihaly şi Hietamaki.
Pentru lupi mai urmează un joc în deplasare luni seara cu Debrecen, dar obiectivul de 6 puncte din aceste trei meciuri, impus de conducere nu mai poate fi atins. În primul meci de pe teren propriu din acest sezon din Liga Mol, Corona Braşov întâlneşte vineri, 26 septembrie de la ora 19:00 Dab Docler. Meciul este transmis în direct de Digi24 Braşov.