Tehnicianul Coronei a avut, la primul antrenament, un lot de 15 jucători şi doi portari, cu o medie de vârstă extrem de scăzută. Primul test pentru tinerii tricolorii va avea loc în acest weekend în Ungaria, când vor particpa la turneul "Euro Ice Hockey Challenge" alături de naţionalele Poloniei, Ucrainei şi Ungariei. Zsolt Mastelariu, Roberto Gliga, Denis Dumitru, Attila Imecs şi Zsolt Balint sunt jucătorii de la clubul braşovean care vor fac parte din lotul României
"Sincer, putem pune probleme oricui, chiar dacă plecăm cu ultima şansă. Meciurile nu seamănă intra ele şi nu se ştie cum va fi forma în ziua respectivă", declară Roberto Gliga - jucător România
Turneul din perioada 8-10 noiembrie începe pentru tricolori cu o confruntare în faţa Ucrainei, vineri, de la ora 16:00. Sâmbătă, de la ora 19:00, are loc meciul contra Ungariei, iar duminică turneul se încheie pentru România într-un meci contra Poloniei, de la ora 15:00. Partidele sunt transmise, în direct, pe DigiSport.