Prima repriză a fost echilibrată, oaspetele reuşind să ţină aproape de braşovence prin reuşitele lui Ani Senocico şi Simona Vintilă. Elevele lui Bogdan Burcea şi Vasile Curiţeanu au continuat şi în actul secund evoluţia convingătoare şi purtate de golurile Aureliei Brădeanu s-au desprins treptat pe tabelă.
Denisa Dedu a încheiat cu 11 intervenţii decisive, iar Corona îşi trece 3 puncte în cont, ajungând la cota 35 şi consolidându-şi poziţia secundă în clasament.
Aurelia Brădeanu, cu 9 goluri, a fost cea mai bună marcatoare a Coronei care are în runda viitoare un adversar extrem de dificil. Braşovencele întâlnesc în deplasare HC Dunărea Brăila, vineri, de la ora 18:00, în direct la DigiSport.