Elevele lui Bogdan Burcea şi Dumitru Berbece încep anul cu o serie de partide accesibile în campionat dar mai apoi vin confruntările cu HCM Baia Mare din Cupa României şi campionat, precum şi dubla cu rusoaicele de la Astrahan din Cupa EHF.
"Primul meci îl vom avea cu Ploieştiul, ne dorim să începem bine şi să câştigăm şi ne dorim ca la finalul campionatului când tragem linie, să realizăm că ne-am îndeplinit obiectivul", a spus Denisa Dedu - jucătoare Corona Braşov.
"Este un retur foarte greu, este un campionat extrem de echilibrat, ne dorim să aducem cât mai multe victorii, pentru că avem nevoie foarte mare de puncte", a spus Nicoleta Dincă - jucătoare Corona Braşov
Braşovenii au primit o veste bună. accidentarea Adrianei Ţăcălie nu este atât de gravă pe cât se anunţase iniţial şi interul poate evolua în curând. În schimb, Aurelia Brădeanu acuză probleme la spate şi este incertă pentru meciul cu ploieştencele. Disputa Corona Braşov - CSM Ploieşti va avea loc luni, 12 ianuarie de la ora 18:00 în Sala Sporturilor şi va fi transmisă în direct de Digi24 Braşov.