Într-o atmosferă de meci mare, creată de cele două galerii, braşovencele au avut un start foarte bun de meci, desfăcând cu uşurinţă apărarea oaspetelor. Chiper şi Hotea au dat randament în extreme iar Brădeanu a dejucat uşor apărarea propusă de tehnicianul Costică Buceschi. Din păcate la pauză diferenţa dintre cele două formaţii a fost de doar un gol, 16 la 15, deşi cu un minut înainte de terminarea primei părţi Corona a condus cu 16 la 13.
În actul secund pe teren a fost o singură echipă, HCM Baia Mare. Deşi în primele minute Corona s-a ţinut de băimărence, oaspetele şi-au etalat treptat tot arsenalul ofensiv şi au punctat prin aruncări de la 9 metri sau pe contra-atac. Geiger, cu 9 şi Elisei, cu 7 reuşite, au fost principalele marcatoare ale oaspetelor care au beneficiat şi de o perioadă de 6 minute în care braşovencele nu au înscris.
Fără replică pe teren, Corona nu a avut replică nici la conferinţa de presă, unde doar tehnicianul oaspetelor a fost prezent. Din tabăra Coronei, Brădeanu a terminat cu 10 goluri marcate iar Chiper cu 7. În urma acestei înfrângeri, Corona a pierdut în mare măsură lupta pentru titlu. Braşovencele mai au de jucat un meci în deplasare cu Baia Mare şi o dublă tur retur cu Dunărea Brăila.