Elevele lui Bogdan Burcea şi Dumitru Berbece se vor concentra pe pregătirea cu mingea iar până la finalul acestui an vor avea parte şi de 4 meciuri amicale, în compania echipei de primă ligă, Măgura Cisnădie. Corona va juca marţi, 22 decembrie de la ora 17:30 şi miercuri, 23 decembrie de la 10:30 la Braşov în Sala Sporturilor urmând ca în 28 şi 29 să se deplasaze la Cisnădie pentru celelalte două jocuri de verificare.
Din lotul Coronei lipseşte doar Laura Chiper, extrema ce va evolua în acestă seară în meciul de la Campionatul Mondial dintre România şi Danemarca.
Între timp şi junioarele 2 de la Corona Braşov au avut parte de un test. Fetele pregătite de Mariana Târcă au dat o replică foarte bună în disputa cu echipa de primă Ligă HC Alba Sebeş deşi au pierdut cu scorul de 29 la 34. În multe momente tinerele braşovence au jucat de la egal la egal contra unor jucătoare ce au ştate vechi în handbalul românesc. Sorina Târcă a marcat 14 goluri fiind principala marcatoare a partidei. De altfel junioarele Coronei au confirmat forma bună prin care trec după ce la începutul săptămânii s-au întors de la Bucureşti cu locul 1 la turneul organizat de CSM Bucureşti.