FOTBAL. Revanşa la Caransebeş pentru FC Braşov

Data publicării:
FC BV-2

Pentru stegari urmează disputa din deplasare contra celor de la FC Caransebeş, echipă ce în tur reuşea surpriza după victoria de pe Tineretului. Înfrângerea a creat mari tensiuni în cadrul clubului, iar antrenorul Cosmin Bodea avea să demisioneze la două zile după acel eşec.

Acum, FC Braşov este la limita locurilor de play-off şi nu îşi permite paşi greşiţi contra uneia din codaşele seriei. FC Caransebeş ocupă doar locul 12 cu doar 10 puncte după 14 runde. Acesta este cel de al doilea meci al returului iar FC Braşov are o serie de meciuri accesibile până la finalul anului în Liga a doua şi un obiectiv de 12 puncte din 4 jocuri.

Stegarii vor întâlni trei echipe cu mari probleme, FC Caransebeş, Metalul Reşiţa şi FC Bihor pentru a încheia anul cu un meci pe teren propriu cu Chindia Târgovişte. Antrenorul Adi Szabo are probleme la nivelul juniorilor înaintea acestui meci, cu Perju şi Olteanu suspendaţi după eliminările de la Pâncota şi din meciul de acasă cu Baia Mare.

Meciul FC Caransebeş - FC Braşov, contînd pentru etapa a 15-a din seria B, a Ligii a doua, se va disputa sâmbătă, de la ora 11:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri