FOTBAL. În căutarea primei victorii

Data publicării:
CORONA VASLUI

Noul tehnician al braşovenilor vrea să obţină cât mai repede prima victorie în acest an iar meciul cu moldovenii este o primă oportunitate. Chiar dacă vasluienii vin după o perioadă foarte agitată care a culminat cu victoria de pe terenul celor de la Steaua Bucureşti, experimentatul antrenor nu se lasă influenţat de ştirile ce vin din tabăra viitorilor adversari.

"Nu ştiu şi cu scandalul ăsta cum a fost, de multe ori, faci o atmosferă proastă ca adversarul să nu se mobilizeze. Cum s-a întâmplat la Steaua. Au zis că nu se prezintă şi aţi văzut cu ce dăruire au jucat", spune Adrian Hârlab - antrenor Corona Braşov.

Pentru acestă dispută vor lipsi din caza accidentărilor Pârvu, Coman şi Buş şi Neacşa. Galben-albaştrii vor evolua din sezonul viitor în Liga a doua, dar deocamdată nu există un plan pentru următoarea perioadă, conducătorii braşovenilor aşteptând definitivarea bugetului la club.

"Deocamdată bugetul nu s-a stabilit. Va fi o adunare generală în care se va împărţi bugetul pe fiecare secţie. Încă nu se ştie exact care sunt sumele aferente fiecărei secţii", declară Ciprian Anghel - preşedinte secţie fotbal Corona Braşov 

Partida FC Vaslui - Corona Braşov se va disputa sâmbătă, 19 aprilie, de la ora 17.00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri