Scenariul exerciţiului a pornit de la o avarie la o garnitură de tren, compusă din 23 de vagoane cu benzină şi motorină. Un vagon din apropierea locomotivei a luat foc, iar incendiul s-a extins rapid. La faţa locului au fost mobilizate echipele de intervenţie ale pompierilor militari şi SMURD, sprijinite de Poliţie şi Jandarmerie.
În astfel de intervenţii, pompierii urmăresc permanent tipul flăcărilor, în ce stare sunt vagoanele arse şi evaluează pericolul de explozie. De fiecare dată când vagoanele pot sări în aer, comandantul intervenţiei rosteşte un ordin scurt şi toţi militarii se trântesc la pământ, pentru a fi feriţi de flăcările şi unda de şoc ale unei deflagraţii.
"Facem astfel de testări pentru a îmbunătăţi, de fiecare dată atunci când este cazul, modul de acţiune, pentru a putea fi eficienţi la situaţiile reale", col. Stelian Rechiţean, inspector şef ISU Braşov.
"Nu este doar un antrenament util, ci şi o verificare a componentei de resursă umană şi a utilajelor care sunt în dotare", Ciprian Băncilă, prefect de Braşov.
Ultima situaţie reală de acest gen a fost, în judeţul Braşov, în noiembrie 2015. Un tren cu 33 de vagoane încărcate cu motorină a fost implicat într-un accident, între staţiile Racoş şi Rupea. Pericolul de explozie a fost minim, însă cantităţi mari de motorină s-au scurs din vagoanele deraiate, iar circulaţia feroviară pe linia Braşov - Sighişoara a fost blocată, timp de aproape trei zile.
Reporter: Claudiu Loghin Operator: Alexandru Apetroae