Drumurile judeţene, deszăpezite pe datorie

Data publicării:
DESZAPEZIRE PE DATORIE

Contractul pentru întreţinerea drumurilor judeţene a expirat în luna septembrie, când au fost epuizate şi fondurile primite de la Guvern. Autorităţile judeţene sperau însă că îşi vor completa lipsurile o dată cu rectifcarea bugetară, însă acest lucru nu se va întâmpla.

"Vom porni lucrările cu plata din bugetul anului viitor. Este singura soluţie viabilă pentru a nu bloca aceste activităţi. Să nu uităm că totuşi Braşovul este o zonă de munte. Aici, iarna când vine, vine cu adevărat", afirmă Mihai Pascu, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Braşov.

11 firme s-au arătat deja interesate să asigure deszăpezirea pe drumurile din judeţ, însă oferte se mai pot depune până în 11 noiembrie. Între timp, consiliul judeţean a aprobat planul de deszăpezire, iar drumurile care vor avea prioritate sunt cele care asigură legătura cu centrele de comune. Pe alte şapte şosele vor fi montate parazăpezi.

Alte 10 drumuri judeţene, cu o lungime totală de 95 de kilometri, vor fi închise pe perioada iernii pentru că nu sunt astfaltate şi astfel vor deveni impracticabile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...