Dogarul care dă viaţă lemnului. De patru decenii, bărbatul face obiecte de lemn de diferite forme şi mărimi 

A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale

Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei

Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei

Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe

Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară

Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte

Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”

Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai

Copiii români de la țară, victimele sărăciei

Sunt ani buni de când domnul Tibor a pus cercurile primului butoi făurit de mâinile lui, dar îşi aminteşte totul de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Meseria a învăţat-o încă din copilărie, de la tatăl lui.

"Când aveam cinci, şase, opt ani deja tata ne aduna lângă el ca să încercăm să degustăm din meseria asta câte un pic, câte un pic. Era un om foarte blând, dar ce ne trasa el, aia făceam şi făceam cu drag, prima dată cu chiu cu vai, dar simţeam că dacă făceam ceva eram mândri de noi.", povesteşte Szőke Tibor.

Vremurile l-au îndepărtat, însă, în tinereţe, spre alte locuri, aşa că a agăţat cercurile în cui şi a venit în Braşov, unde a lucrat ca strungar, în fabrică. Bătrâneţile şi boala părinţilor l-au adus peste ani din nou pe plaiurile natale, unde a lucrat o peioadă la fabrica de şuruburi din Târgu Secuiesc. Nici aici nu a zăbovit prea mult. Într-un final, s-a retras şi a început să lucreze în atelierul propriu, acasă. "Totuşi, eram mai liber aici acasă şi puteam să construiesc, făceam ce îmi plăcea, ce îmi doream.", Szőke Tibor.

Şi de aproape patru decenii face acelaşi lucru. Nu din dorinţă de câştig, ci ca să îşi întreţină familia din meşteşugul pe care l-a iubit cel mai mult. "Mi-a făcut plăcere, mi-a plăcut să stau în linişte, să am pacea mea sufletească.", spune Szőke Tibor.

Astăzi, butoaie de vin sau ţuică, ciubere şi căzi de baie de toate formele şi mărimile iau naştere ca prin farmec în mâinile lui pricepute. Este unul dintre puţinii meşteri din ţară care au dus dogăritul la rang de artă. Nu de mult timp a prins şi meşteşugul butoaielor pentru tărie, de pus la gâtul căţeilor Saint-Bernard. Un neamţ venit în sat a dorit un cadou special pentru un apropiat. O sugestie a fost de ajuns pentru meşter. "Am făcut primul butoi împreună cu un german. Nu ştiam limba germană, dar arătam, ne mişcam, ne suceam şi l-am făcut împreună.", Szőke Tibor - dogar

Butoaiele meşterului Szoke merg în toată lumea. Marfa lui nu este pentru oricine, ci pentru oamenii cu dare de mână. Nu o expune la târguri şi nu aşteaptă cumpărătorii, pentru că are deja o clientelă a lui, pentru care lucrează la comandă, la preţuri destul de piperate, raportate la calitatea mărfii. 

Şi copiii meşterului Tibor au învăţat meserie de la tatăl lor. Acum, omul vrea să facă şi o şcoală de dogărit, ca să le transmită şi altora ceea cel el numeşte sincer "dragoste pentru lemn" şi, bineînţeles, ca să ducă tradiţia din strămoşi mai departe.

Reporter: Ioana Mihai, Sorina Secelean / Operator: Zoltan Munteanu-Racz