Copiii bolnavi de cancer, expuși la infecții

Data publicării:
SPITAL COPII

Secţia de Oncologoie de la Spitalul de Copii din Braşov există doar pe hârtie. Din cauza lipsei de spaţiu, în aceleaşi saloane sunt înghesuiţi pacienţii cu numeroase boli, ceea ce reprezintă un risc pentru copii cu cancer, al căror sistem imunitar este extrem de slab.

"Sunt expuşi la un risc mare de infecţii, de aceea aceşti pacienţi necesită grijă şi izolare atentă" a declarat dr. Daniela Vodă - medic primar pediatr.u

Deşi curate, saloanele ar trebui să fie izolate de restul spitalului şi să aibă grupuri sanitare proprii, pentru a reduce la minimimum riscul ca pacienţii să ia vreun virus sau microb.

Secţia de oncologie are nouă saloane, cu 30 de paturi. Nici unul dintre saloane nu are grup sanitar propriu, astfel că micii pacienţi trebuie să folosească cele două băi comune, aflate pe palier: una pentru băieţi şi cealaltă pentru fete.

Situaţia a atras atenţia Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, care şi-a propus să recompartimenteze secţia de Oncologie şi să o doteze cu aparatură nouă.

„Trebuie să recunoaştem că sunt nenumărate decese şi decesele nu se datorează diagnosticului ci din cauza infecţiilor care le contactează deplasându-se pe holurile spitalelor sau în grupurile sanitare", a spus Lenke Nagy - voluntar al Asociaţiei Dăruieşte Viaţă.

Pentru amenajarea secţiei de oncologie este nevoie de 250.000 de euro, iar până acum s-au strâns, din donaţii, doar 50.000. Spitalul se află în subordinea Consiliului Judeţean Braşov, care a transmis că nu poate contribui financiar la acest proiect.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Răzvan Rădache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai. Beneficiază 1.000.000 de pensionari
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...