Clasele pregătitoare, supraaglomerate în şcolile din oraş

Data publicării:
CLASA PREGATITOARE

Deşi legea învăţământului prevede ca într-o clasă pregătitoare să fie maxim 25 de copii, în multe şcoli din Braşov efectivele de elevi ajung chiar şi la 30 de persoane. De exemplu, la şcoala generală numărul 11, clasa pregătitare B are 29 de elevi. Unul dintre motivele pentru care directorii acceptă un număr mai mare de copii este finaţarea pe care o primesc pentru fiecare elev : între 1.800 şi 3.000 de lei pe an.

"Trebuie să asigurăm cadrului didactic plata pentru un an de zile şi atunci, în funcţie de numărul de elevi şi în funcţie de finanţarea pe care o atragem, trebuie să ne facem foarte bine calculele", declară Tudoriţa Albu, directorul Şcolii Generale nr.11.

Părinţii au părerile împărţite referitoare la această situaţie. Dacă pe unii nu-i deranjează numărul mare de elevi, din clasele unde învaţă copii lor, alţii sunt de părere că, peste 25 de elevi într-o clasă este prea mult, mai ales pentru cadrele didactice.

Cu cât sunt mai mulţi elevi în clasă, mai ales în clasele pregătitoare, unde copiii au doar 6 ani, cu atât munca învăţătorilor este mai grea.

"Mă solicită foarte mult, chiar şi vocea m-a cam lăsat după prima săptămână", afirmă Silvia Fogorş, învăţătoare.  

Lipsa manualelor pentru clasa pregătitoare este o altă provocare pentru învăţători, care trebui să le asigure elevilor diferite materiale didactice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri