Lucrările la cetate au început acum patru luni, după ce o firmă specializată din Satu Mare a câştigat licitaţia pentru restaurarea monumentului istoric. Proiectul a primit avizul Ministerului Culturii şi Cultelor. "Lucrările se desfăşoară în condiţii foarte bune. Sper ca, în 2 ani de zile, cetatea să fie reabilitată complet şi sper ca Feldioara să se înscrie într-o viitoare hartă turistică din România şi din Europa. Acest monument nu a fost reabilitat de vreo 50 de ani şi acum, cu sprijinul Consiliului Judeţean, realizăm această investiţie", declară Sorin Taus, primarul comunei Feldioara.
Consolidarea cetăţii a început cu investigaţia unei echipe de arheologi din Bucureşti, care şi-a dat acordul pentru continuarea lucrărilor. "Urmeză consolidarea turnului de vest, urmează reconstrucţia, într-o oarecare măsură, a zidurilor de incintă. Sigur, pe viitor vom trece la amenajări interioare, celelalte turnuri care vor fi reconstruite parţial şi să sperăm, cât de curând, darea în folosinţă. Cât de curând înseamnă 2 ani jumate, cât au mai rămas din contract", Alexandru Stoica, şef şantier.
Contractul, pentru reconstrucţia cetăţii, este în valoare de aproape 15 milioane de lei, iar lucrările vor dura până în primăvara anului 2016.