Clădirea la etajul căreia se află biserica Sfântu Gheorghe a fost construită în anul 1903 şi a aparţinut unui grof maghiar. Nobilul era pasionat de vânătoare, aşa cum reiese din desenele realizate pe vitralii sau din ornamentaţiile de pe exteriorul clădirii.
În anul 1918, nobilul, împreună cu familia, au fost nevoiţi să fugă din ţară. Ulterior, clădirea a fost naţionalizată şi a devenit, pe rând, orfelinat de fete şi, mai apoi, sediu al Gazetei de Transilvania. Ceva mai târziu, în două camere de la etaj, neavând alt loc de rugăciune, de frica regimului, oamenii se adunau şi se închinau, ca la Biserică.
Astfel, povestea bisericii dovedeşte că, deşi a existat încă din vremuri de restricţie, acolo, religia şi-a găsit locul.
Planul era ca în cele două camere să funcţioneze provizoriu un lăcaş de rugăciune, până la ridicarea unei biserici din zid, undeva în apropierea Judecătoriei. Cel de al Doilea Război Mondial, însă, mai apoi, regimul comunist, au împiedicat acest lucru, astfel că biserica a rămas aici, iar în camera de rugăciune a grofului maghiar s-a ridicat altarul.
Abia în anul 1934, biserica din casă a fost închinată Sfântului Mucenic Gheorghe şi a dobândit un statut oficial. În anul 1959, parohia a cumpărat etajul clădirii şi, mai târziu, sub îndrumarea părintelui paroh Gheorghe Grindu a reamenajat spaţiul.
"Începând cu 1986 a purces, împreună cu consiliul parohial şi cu oamenii, la transformarea unei locuinţe, pentru că asta era aici, transformarea ei arhitectonic şi pictural, în ceea ce se vede astăzi aici", spune preotul parhoc Stelian Raicu.
Abia după căderea comunismului, în anul 1990, biserica a fost pictată de fraţii Moroşanu, cei care au restaurat şi o parte din mânăstirea Putna. Deşi, lăcaşul de cult este destul de mic, pragul acestuia este trecut zilnic de zeci de braşoveni şi turişti.