UPDATE: Medicul care a a lăsat-o pe femeie să plece, Veronica Grigore, a fost rezidenta medicului Eva Ionel, care ar fi trebuit să fie de gardă la Spitalul din Tractorul, vineri noapte. Ca o favoarea personală, aceasta din urmă ar fi rugat-o pe dr. Veronica Grigore să-i ţină locul, au precizat reprezentanţii Spitalului Judeţean Bv. Pentru că dr. Veronica Grigore nu avea contract cu spitalul din Braşov, conducerea unităţii medicale a sesizat poliţia. Medicul Eva Ionel, cea care ar fi trebuit să fie de gardă, va fi convocată în comisia de disciplină.
Ioana Caloian a fost găsită duminică seara, la jumătate de ceas după ora 17:00, de agentul unei firme care păzeşte instalaţii ale companiei de apă şi canalizare din Braşov.
"Am strigat la ea să văd dacă trăieşte sau nu trăieşte, am strigat la ea... Am văzut că nu a răspuns persoana respectivă. cum am găsit-o acolo am apelat repede la poliţie şi ambulanţă", a spus Alexandru Suciu, agent de pază.
Bătrâna a fost descoperită pe un câmp din nordul Braşovului, la aproximativ 3 km de mers pe jos de spital.
Bătrâna locuia în Brăila şi a venit în Braşov în vizită la nepoata ei. Vineri noaptea, a ajuns la Urgenţe, cu probleme respiratorii. A fost mutată cu ambulanţa la o secţie a spitalului aflată în altă clădire din oraş. La plecare, rudele au fost trimise după haine pentru pacientă şi anunţate că o vor putea găsi în celălalt pavilion al spitalului. A fost ultima oară când au văzut-o pe bătrână în viaţă.
Au aflat, sâmbătă dimineaţa, că femeia a cerut să plece, iar medicul de gardă i-a luat semnătura pe fişa de externare. Gardianul spitalului a încercat să o oprească, pentru că femeia nu-şi putea purta de grijă. O asistentă a unităţii a dus-o însă la o staţie de taxi, fără să urmărească ce se întâmplă cu pacienta.
Bătrâna a fost refuzată de taximetrist şi a pornit pe străzi îmbrăcată doar în pijama, papuci textili de unică folosinţă şi cu un şal pe cap, în condiţiile în care temperatura atmosferică era de -3 grade Celsius. Martorii spun că bătrâna a părăsit spitalul cu actele medicale prinse cu un elastic de braţ.
"Trebuia să dea de gândit medicului de gardă care ar fi trebuit să o oprească până la venirea aparţinătorilor. Noi vom face o comisie de ancheta care va investiga acest caz şi vom strabili şi partea noastra de vinovăţie în acest caz. Deci din punct de vedere omenesc trebuia reţinută în spital", a declarat dr. Daniela Neculoiu, director medical Spitalul Judeţean Braşov.
Corpul bătrânei avea o branulă pe braţ şi urme de sânge pe haine, cel mai probabil din cauza acestui dispozitiv. Necropsia a stabilit că Ioana Caloian a murit din cauza frigului. Poliţiştii refac ultimele ore din viaţa bătrânei şi cercetază inclusiv veridicitatea semnăturii de pe actele de externare din spital.
"Cercetările sunt continuate de către colegii din cadrul biroului de investigaţii criminale, sub coordonarea unui procuror sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Verificăm cu preponderenţă împrejurările în care persoana respectivă a părăsit spitalul", a declarat cms. şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt IPJ Braşov.
Imediat după dispariţie, rudele au cerut ajutorul tuturor cunoscuţilor, pentru găsirea bătrânei. Apelul lansat pe o reţea de socializare a avut peste 8500 de distribuiri, în oraş au fost lipite afişe cu poza femeii, iar zeci de oameni au pornit efectiv pe străzi, în căutarea ei. Rudele sunt acum decise să ceară socoteală reprezentanţilor spitalului.
"Era în tălpile goale. Nu contează că era în pijama sau cum era. Era în tălpile goale! Bunica mea a ieşit din spitalul acela la 7:00 dimineaţa şi a mers în tălpile goale, pe o stradă plină cu oameni şi magazine şi piaţă", a declarat Crina Coliban, nepoata victimei.
"Ar putea fi un avertisment dat medicului respectiv", a declarat dr. Daniela Neculoiu, director medical Spitalul Judeţean Braşov.
Reprezentanţii Jandarmeriei Braşov spun că posturile de santinelă din zona în care a fost găsită bătrâna nu sunt folosite de ani buni în dispozitivul de pază al unităţii militare.
Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Dan Dascălu