Cu mai puţin de cinci zile înaintea începerii anului şcolar, la o grădiniţă dintr-un cartier sibian lucrările sunt în toi. Muncitorii mai au mult până la ultimele finisaje
Așa arată o grădiniță dintr-un cartier sibian, cu mai puțin de 5 zile înainte de începerea anului școlar. Deși lucrările au început din luna august, muncitorii mai au mult până la ultimele finisaje.
Chiar dacă muncitorii ar termina duminică, responsabilii grădiniței tot nu ar avea timp să scape de praful și de molozul lăsate în urma renovărilor.
"Din păcate nu reușim să dăm de patronii firmei, muncitorii se mișcă un pic cam încet... Sunt slabe șanse să reușim să începem în data de 14, cu copiii. Mai sunt lucrări de făcut...", spune Ionuţ Mihăilă, directorul grădiniţei.
Aceeași situație se întâlnește la alte trei clădiri din Sibiu, care nu vor fi gata până în 14 septembrie. Părinții au fost rugați fie să își țină copiii acasă, până la terminarea lucrărilor, fie să accepte ca grupele lor să fie comasate cu alte clase.
"Poate îi restrânge într-o clasă, vor face minimum de condiții și nu vor fi probleme pentru copii", spune o bunică.
Reprezentanții Primăriei cunosc situația, dar spun că aceste lucrări erau necesare.
"Este vorba de lucrări care privesc atât unitățile de învățământ, cât și amenajările interioare sau exterioare, la aceste clădiri, în care funcționează grădinițe, școli și licee. Până în prezent au fost realizate lucrări în valoare de 3 milioane de lei", spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.
În alte cinci școli urmează să înceapă reabilitări în valoare de 900.000 de lei, după startul anului școlar.
Reporter: Adela Mohanu
Operator: Lucian Sandu