Deva | Spital inaugurat fără dotări

Data publicării:
spital hd
După 5 ani de lucrări şi o investiţie de 100 de milioane de lei de la MInisterul Sănătăţii, noul corp al Spitalului Județean de Urgență Deva a fost finalizat. Inaugurată acum cu mare fast de către autorități, clădirea are însă un deficit major: nu este dotată, echipată sau mobilată. Aparatura ar urma să fie cumpărată anul viitor, susțin autoritățile județene, deşi, deocamdată, nu ştiu din ce bani.

Prezentat ca un succes pentru sistemul medical din județul Hunedoara, noul corp de clădire al spitalului de urgență nu poate fi pus în funcțiune. Timp de 5 ani, autoritățile s-au preocupat doar de partea exterioară a clădirii și nu s-au gândit că secțiile trebuie utilate. Cele 100 de milioane de lei de la Ministerul Sănătății au fost alocate exclusiv pentru lucrările de construire.

„Abia acum, când construcția a fost terminată, autoritățile încep să se gândească și la dotările interioare. De 60 de milioane de lei ar fi nevoie pentru ca secțiile să fie echipate cu aparatură modernă și să poată deveni funcționale” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

În clădirea de 7 etaje, cu o capacitate de 200 de paturi, sunt amenajate spații pentru mai multe secții și blocuri operatorii. Totul e degeaba, dacă aparatura încă nu există.

„Avem multe lucruri pe care le-am pus pe hârtie, și ar fi absurd să vi le spun pe toate, de la paturi care vrem să fie paturi pentru ATI, multifuncționale, mobilier pentru ATI, specific ATI, nu mobilier de pat. Un pat de ATI costă 8 mii de euro, 15 mii, depinde, deocamdată, cât nu avem un plan bugetar pentru ATI, stăm și vedem”, susține Dănuț Neagu, șef secție ATI.

Noua construcție nouă aduce în prim plan o problemă veche. Llipsa personalului din sistem. La terapie intensivă spre exemplu, cei 5 medici și cele 7 asistente vor avea nevoie și de alți colegi.

„Saloanele de la terapie intensivă sunt grupate câte 4 paturi pe salon, acolo ar trebui să avem 2 asistente pe salon. Mai trebe asistente, nu în ultimul rând, s-ar putea să ne trebuiască medici”, adaugă Dănuț Neagu.

„Va trebui să regândim organigrama, să se suprapună exact peste necesitățile practice”, admite Ioan Demeter, director medical Spitalul Județean de urgență.

Conducerea consiliului județean, de care aparține spitalul din Deva, susține că au fost deja găsite firmele care vor participa la licitațiile pentru echipamentul medical. Mai trebuie stabilită doar sursa de finanțare pentru achiziții.

„Va fi un spital așa cum trebuie să fie, estimăm noi, la finele lunii mai pentru că atunci, după estimările noastre, va fi finalizată și dotarea cu aparatură și cu mobilier”, completează Mircea Bobora, vicepreședintele CJ Hunedoara.

Spitalul Județean de Urgență Deva are, în present, peste 30 de secții la care lucrează aproxiamtiv 1.100 de medici și asistente.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...