De la extaz, la agonie și înapoi

Data publicării:
agroland
În micuța sală a Facultății de Educație Fizică și Sport, UVT Agroland a tranșat în favoarea ei derby-ul favoritelor la promovare cu Universitatea Cluj. Fetele lui Bogdan Paul au început în forță partida și și-au adjudecat primele două seturi, cu 25-18 și 25-13. A urmat însă o revenire spectaculoasă a formației clujene, care a profitat de ezitările timișorencelor din setul 3 (17-25), pentru ca apoi, pe val, să-și adjudece și actul al patrulea (23-25), trimițând meciul în „decisiv". Gazdele au reușit să gestioneze mai bine setul al cincilea, pe care l-au câștigat cu 15-7.

„Sunt foarte mândră de echipa mea, pentru modul în care am revenit în cel de-al cincilea set și pentru faptul că ne-am concentrat în acest set și în acest mod am câștigat”, a spus, la final, Andrea Lakovic, de la UVT Agroland Timișoara.

„Trebuie să înțelegem că nu intrăm în Divizia A fluierând. Am spus-o de ceva vreme, o repet și o să o spun până la final. Nu vom intra fluierând, va trebui să luptăm foarte mult și să ne pregătim pe măsură ca să intrăm în Divizia A”, a completat Bogdan Paul, antrenorul gazdelor.

„Îmi pare foarte rău că aceeași concentrare și să se respecte ceea ce stabilim, pe final de joc, respectiv setul 5, a scârțâit”, a admis omologul său, Dan Banu.

UVT Agroland se distanțează în fruntea Divizie A2 Vest, cu 11 puncte, urmată la o lungime distanță de învinsa sa de ieri, Universitatea Cluj. Ultima treaptă a podiumului e ocupată de CSU Politehnica Timișoara, care a adunat 9 puncte, după succesul, 3-1, cu Medicina II Tg. Mureș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate rămâne fără cardul bancar. Greşelile care duc la reţinerea/blocarea acestuia
Digi FM
Eminem a devenit bunic. Fiica sa, Hailie Jade, a născut un băiat. Numele ales pentru bebeluș, o surpriză...
Pro FM
Motivul neașteptat pentru care Kim Kardashian ar fi luat legătura cu Beyoncé
Film Now
Cei mai în vogă actori de la Hollywood, confirmați în rolurile celor patru membri The Beatles. O experiență...
Adevarul
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare...
Newsweek
De ce 800.000 pensionari iau 500 lei în plus la pensie pentru care nu au contribuit? Unde au muncit?
Digi FM
Kathleen Turner, actrița din „Giuvaierul Nilului”, de nerecunoscut. Vedeta în vârstă de 70 de ani se...
Digi World
O femeie a fost dependentă de solar ani la rând. Cum a ajuns să arăte pielea ei este devastator: „Dacă aș fi...
Digi Animal World
O pisică pierdută de cinci ani s-a întors la familia ei chiar de Ziua Mamei: „A fost un miracol”
Film Now
Brigitte Bardot, confesiuni la 90 de ani: „Am un temperament de foc, e greu să fiu doborâtă”. Cum arată o zi...
UTV
Romina Gingașu răspunde zvonurilor despre divorțul de Piero Ferrari. „Presiunea în cuplul nostru vine din...