Cetatea țărănească, o perlă a judeţului Covasna
Facem o vizită în sudul Transilvaniei, în satul Aita Mare, din Covasna. Un loc de o frumuseţe rară, cu peisaje sălbatice, ţintuit, parcă în vremuri despre care astăzi nu se mai vorbeşte decât în cărţile de istorie. Un sat vechi de peste opt secole, cu o biserică tot atât de veche şi legende ca niciunde-n altă parte.
Sudul Transilvaniei este presărat cu zeci de biserici fortificate, toate, cu o istorie foarte bogată. Unele dintre ele sunt atât de vechi încât începuturile zidirii lor se pierd în negura vremurilor. Un astfel de lăcaş se află în fortificaţia ţărănească medievală din Aita Mare.
"Biserica a fost construită pe cel mai înalt punct din localitate, numit şi cuibul corbului. Pe de o parte, ca să vegheze deasupra locuitorilor, pe de alta, dintr-un motiv simplu: acela de apărare, după modelul vechilor fortificaţii transilvănene; iar ca dovadă stau, şi astăzi, şanţul care odinioară era umplut cu apă şi mult mai adânc şi zidurile de împrejmuire - înalte şi groase, ca să reziste atacurilor", Sorina Secelean - reporter Digi24 .
Pentru a descoperi ce se ascunde în spatele zidurilor înalte din piatră, ghid ne este chiar preotul unitarian al satului. Intrăm pe poarta din lemn, tradiţional-secuiască, sculptată de un meşter al satului şi aşezată, la împlinirea a 800 de ani de la atestarea documentară a localităţii. Descoperim o curte mică, străjuită de ziduri înalte.
Fortificaţia din Aita Mare a fost prevăzută cu trei bastioane: unul în partea sud-estică, cel de al doilea, în spatele meu, în partea de nord-vest şi unul la intrare Ele au fost construite în stil renascentist, la începutul secolului al XVII-lea, au câte două etaje şi formă de lance. În anul 16149, bastionul de nord-vest a devenit locuinţa omului care ţinea cheile cămărilor cu mâncare.
Piatra de temelie a lăcaşului de cult a fost aşezate încă de la întemeierea localităţii. Biserica a căpătat forma actuală la 1450. Doar zidurile sunt ceva mai tinere, datează din perioada 1622 - 1638.
"Se vede acolo o bârnă cu vârf de coc, care susţinea coridorul de apărare şi de observare. Bârna asta are 500 de ani. Este singura rămasă...Da", Fekete Levente - preotul Aita Mare.
Vremurile nu au fost blânde cu mica cetate.
"Se vede aici o crăpătură foarte, foarte primejdioasă. Ar fi păcat ca după câteva cutremure să se prăbuşească", Fekete Levente - preotul Aita Mare.
Ne îndreptăm apoi atenţia asupra bisericii, construită în stil romanic şi gotic, despre care ghidul ne mai spune că iniţial a fost reformată şi de la 1609 a devenit unitariană. Ca dovadă, steaua magilor, simbol al confesiunii unitariene, care veghează deasupra micii intrări cu coloane romanice şi pe care o regăsim şi în vârful turlei. Intrăm şi descoperim interiorul cu bolţi ample, susţinute de nervuri gotice, un spaţiu sacru de o sobrietate aparte. Ne atrag atenţia picturile colorate, pe fond albastru, care închid spaţiile importante din biserică. Ele au fost refăcute pe banii enoriaşilor, de un maestru în picturi secuieşti.
"Este, cum să spun...o lege, nu are voie să fie niciuna asemănătoare, cum noi suntem diferiţi şi creaturi foarte frumoase şi importante ale Domnului, şi aceste casete trebuie să fie, fiecare...unică!", Fekete Levente - preotul Aita Mare.
Amvonul din piatră, locul din care predică preotul, este unul dintre cele mai vechi din ţară.
"Amvonul a fost făcut în 1710 şi, din punctul de vedere al vechimii, este al şaselea pe ţară şi suntem foarte mândri de acest amvon. Şi coroana de sunet sau coroana de amvon este tot de atunci", Fekete Levente - preotul din Aita Mare.
Ce se ascunde sub biserică, însă, este de-a dreptul uimitor. În vremurile năvălirilor tătare, lăcaşurile de cult erau ultima redută în calea cotropitorilor. Oamenii din Aita au săpat un tunel care să îi salveze dacă duşmanul avea să spargă zidurile de apărare şi care pe timp de pace îi ajuta să se aprovizioneze cu apă.
"Aici era intrarea tunelului, aici intrau în tunel şi, sub zidurile cetăţii, sub bastiopnul nord-vestic, s-au dus până la râul Olt", Fekete Levente .
De-a lungul sutelor de ani, tunelul s-a prăbuşit, iar partea de sub biserică a fost transformată în criptă. Acolo odihnesc membrii familiei celui care a plătit sculptarea amvonului. Ultimul popas este în turla bisericii. De la înălţime se văd toate satele din jur. Câmpurile cu pământ fertil, proaspăt arat, sunt scăldate în soarele cald şi blajin, ce te duce cu gândul la divinitate.
reporter: Sorina Secelean
operator: Dan Dascălu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
