Aplicație în loc de cursuri

Data publicării:
umft
Cărțile vechi și stufoase vor fi o amintire pentru studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara. Viitorii medici au acum la dispoziție, în premieră pentru România, o aplicație în care găsește versiunea digitală cărților tradiționale, pe care le pot citi gratuit de pe telefon, tabletă sau calculator.

"După ce și-a creat contul pe site-ul destinat aplicației, utilizând un dispozitiv mobil există posibilitatea de a-ți descărca de pe apple store sau de pe google play. Aceasta este aplicația care poate fi descărcată din cele două magazine", explică Romeo Coşniţă, directorul Departamentului de Dezvoltare a UMFT.

Cursurile tradiționale vor fi istorie pentru studenții la medicină. Aplicația, unică în România, are peste 100 de cărți electronice care pot fi accesate gratuit de pe calculator, tabletă sau smartphone.

"Utilizatorii pot lăsa de o parte semnele de carte și markerele. Cu un simplu click aceștia pot sublinia paragrafe, pot adăuga note sau pot marca ultima pagină citită" - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timişoara.

"Înainte cum le marcai? Cu markerul. Pe carte era foarte mult groaznic. Cred că totuși e o idee destul de bună. Genială aș putea spune."

"Mi se pare foarte utilă având în vedere că nu mai trebuie să cărăm atâtea cârți și inclusiv când mergi la bibliotecă te poți uita pe laptop și e mult mai util."

"Ai accesat-o? Da chiar mi-am făcut și cont pe site-ul respectiv. Conține și mai mult decât am eu nevoie."

Chiar dacă proiectul se află la început de drum, site-ul aplicației a fost accesat de curioși din SUA, India, Germania, Olanda și Anglia. Numai în prima zi au fost înregistrate aproape 8.000 de vizualizări și au fost create aproape 300 de conturi.

"Am atins 13.000 aproximativ, de accesări ale site-ului crescând în ordine România, India se menține pe locul 2 cu 1500 de accesări, Statele Unite peste 700. Utilizatori care și-au creat cont deja sunt 300", susţine Romeo Coșniță, directorul Departamentului de Dezvoltare al UMFT.

La Unversitatea de medicină din Timișoara învață peste 6.000 de studenți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri