Apel al istoricilor în Anul Centenar

Data publicării:
museu

 

Specialiștii Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva fac un apel către toți cei care dețin documente sau fotografii din Primul Război Mondial sau de la Unirea din 1 Decembrie 1918. Demersul demarat acum, în Anul Centenar, are ca scop identificarea și inventarierea actelor oficiale, documentelor sau obiectelor personale ale celor care au avut, direct sau indirect, legătură cu cele două mari evenimente istorice de la începutul secolului trecut.

Istoricii le solicit hunedorenilor fotografii cu eroi sau veterani de război, imagini de pe front, decorații sau medalii.

”În tot județul Hunedoara, peste 1000 de bărbați și-au pierdut viața în primul război mondial. În comuna Blăjeni de exemplu, sunt 130 de astfel de cazuri, iar aici, în Simeria Veche, vorbim despre 10 eroi de război”, a declarat Andrada Velciov, jurnalist Digi24.

”Încercăm să aducem într-o formă unitară cât mai multe dintre documentele care pot aduce lumină asupra Primului Război Mondial și asupra anului Unirii”, a declarat Daniel Iancu, purt. cuv. MCDR Deva.

Istoricii vor să adune scrisori, jurnale sau memorii ale celor care fie au luptat în război, fie au luat parte la Marea Unire, tocmai ca aceste documente să nu se piardă.

”Este foarte important să ne identificăm antecesorii, cei care în urmă cu 100 de ani au participat la aceste evenimente. Există jurnale de război, există presă din epoca respectivă, care a supraviețuit, poate fi tezaurizată, măcar să intre în circuitul de informații local”, a declarat Mihai Căstăianu, istoric.

Obiectele personale, fotografiile sau documentele nu trebuie obligatoriu să fie donate muzeului. E suficient ca cei care le dețin să le împrumute specialiștilor pentru a fi scanate, fotografiate și apoi inventariate.

reporter: Andrada Velciov/ operator: Tiberiu Mariș

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri