Un colț de rugby, în clasă

Data actualizării: Data publicării:
colt de rugby
Câțiva elevi de clasa a doua și a patra ai Școlii Generale Nr. 30 din Timișoara au făcut cunoștință cu campionii de la Timișoara Saracens. Cei mici au amenajat un colț special în clasă, dedicat rugby-ului, le-au scris scrisori jucătorilor și au schimbat pase cu aceștia. Totul, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației.

Clasa a doua G, din cadrul Școlii Generale Nr. 30 din Timișoara are de acum un colț dedicat rugby-ului. De Ziua Educației, cei mici au făcut cunoștință cu campionii de la Timișoara Saracens, cei care, în urmă cu ceva mai mult de jumătate de an aduceau în sala de sport rugby-tag-ul, o disciplină la care au mai aderat alte trei unități de învățământ din Timișoara. Fiecare membru al echipei Minionilor - cea care a reprezentat școala la competiție, le-a înmânat câte o scrisoare rugbiștilor.

Au primit, în schimb, sfaturi, dar și eșarfe cu însemnele clubului precum și posibilitatea de a juca împotriva lor, întro partidă de rugby-tag, în sala de sport a școlii. Totul, pe lângă invitația de a le fi alături pe 15 octombrie, pe „Dan Păltinișanu", la debutul în grupele Challenge Cup.

„Ce zici de băieți? Nu am crezut niciodată că o să îi văd...”

„Am avut părerea că ei sunt cei mai mari rugbiști din toată țara. Și ce v-au învățat? Ei ne-au spus că tot timpul e important sufletul echipei.”

„Mi-am adus aminte puțin de copilărie. E normal, fiecare avem idoli, persoane pe care vrem să le urmăm în viață. Sunt lucruri bune, cel mai important pentru ei e să rețină că sportul înseamnă mișcare”, spune Valentin Calafeteanu.

„E o adevărată nebunie! Sunt atât de mulți copii, e plăcut să vezi acest lucru, plăcut să vezi că le place rugby-ul și că îl îmbrățișează. E un sentiment plăcut”, a completat și Stephen Shannon.

„Copii au participat la numeroase competiții, am fost pe stadion ori de câte ori echipa a jucat și îi încurajăm pe mai departe să aibă rezultate la fel de bune”, a precizat și Crina Rusu, directorul adjunct al Școlii Generale Nr. 30.

Timișoara Saracens este inițiatoarea proiectului Rugby4Schools în care copiii sunt impulsionați să practice rugby-tag-ul și să facă sport, în general.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretul ciudat al lui Iohannis, dezvăluit de prieteni! Motivul pentru care nu mai iese din casă, ce face...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Pensie blocată în 7 zile. Pensionarii care nu depun un document la Casa Pensii iau 0 lei în aprilie
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa