Ziua "Z" pentru Venezuela
CAMBRIDGE - Criza din Venezuela se transformă rapid dintr-o catastrofă în ceva inimaginabil. Nivelul nenorocirii, suferinței umane și al distrugerii au atins un punct în care este nevoie de o regândire a modului în care comunitatea internațională poate să ajute.
Acum doi ani am avertizat că în Venezuela urmează o foamete similară celei din 1932-1933 (Holomodor) din Ucraina. Pe 17 decembrie, The New York Times a publicat pe prima pagină fotografii ale acestui dezastru făcut de om.
În iulie, descriam caracterul fără precedent al calamității economice din Venezuela și documentam colapsul producției, veniturilor și condițiilor de viață și de sănătate. Cel mai elocvent indicator statistic pe care îl foloseam era faptul că salariul minim (venitul câștigat de un lucrător median) măsurat în cea mai ieftină calorie disponibilă, a scăzut de la 52.854 de calorii pe zi în mai 2012 la doar 7005 în mai 2017, prea puțin pentru a hrăni o familie cu cinci membri.
De atunci condițiile s-au înrăutățit dramatic. Luna trecută salariul minim a scăzut la doar 2.740 de calorii pe zi. Iar proteinele sunt într-un deficit și mai mare. Carnea de orice fel este atât de rară încât prețul de pe piață a unui singur kilogram este echivalent cu o săptămână de muncă pe salariul minim.
Iar starea de sănătate s-a înrăutățit din cauza deficiențelor nutriționale și a deciziei guvernului de a nu furniza preparate instant pentru sugari, vaccinuri standard împotriva bolilor infecțioase, medicamente pentru pacienții cu HIV, cancer sau dependenți de dializă. De la 1 august, prețul unui dolar SUA a adăugat un zero iar inflația a depășit 50% pe lună din septembrie.
Conform datelor OPEC, producția de petrol a scăzut față de luna mai cu 16%, cu peste 350.000 de barili mai puțin pe zi. Pentru a opri declinul, guvernul președintelui Nicolás Maduro a avut ideea “strălucită” de a aresta 60 de directori ai companiei petroliere de stat PDVSA și de a numi la conducerea acesteia un general al Gărzii Naționale fără niciun fel de experiență în industrie.
În loc să ia măsuri pentru stoparea crizei umanitare, guvernul se folosește de acest pretext pentru a-și întări controlul politic. Respinge ofertele de asistență și își cheltuie resursele pe sisteme militare de control al maselor produse în China pentru a înăbuși protestele de stradă.
Mulți dintre observatorii externi cred că pe măsură ce starea economiei se va înrăutăți, guvernul își va pierde din putere. Însă opoziția politică organizată este mai slabă acum decât era în iulie, în ciuda susținerii diplomatice internaționale uriașe. În această perioadă, guvernul a instalat o Adunare Constituantă neconstituțională cu puteri depline, a radiat trei partide principale de opoziție, a demis primari aleși și deputați și a furat trei runde de alegeri.
Toate soluțiile par irealizabile sau inacceptabile iar majoritatea cetățenilor Venezuelei speră într-o minune care să-i salveze din această tragedie. Cel mai bun scenariu ar fi alegerile libere și corecte pentru alegerea unui nou guvern. Acesta este Planul A pentru opoziția organizată în jurul Mesa de la Unidad Democratica.
Dar este puțin credibil că un regim dispus să înfometeze milioane de oameni pentru a rămâne la putere va ceda această putere în urma unor alegeri libere. În Europa de Est din anii 1940, regimurile staliniste și-au consolidat puterea în ciuda pierderii alegerilor. Faptul că guvernul Maduro a furat trei alegeri doar în 2017 și a blocat participarea la alegeri a partidelor cu care era în negocieri, în ciuda atenției internaționale, sugerează că succesul este puțin probabil.
O lovitură de stat militară pentru restabilirea regulilor constituționale este mai puțin acceptabilă pentru mulți politicieni democrați din cauza temerii că soldații nu se vor întoarce ulterior în cazarme. Mai important, regimul Maduro este deja o dictatură militară, cu ofițeri la conducerea multor agenții guvernamentale. Ofițerii de rang înalt ai forțelor armate sunt profund corupți după ce au fost implicați ani de zile în contrabandă, infracțiuni economice, trafic de droguri și execuții extra-judiciare care, raportate la numărul de locuitori, sunt de trei ori mai frecvente decât în Filipine sub conducerea lui Rodrigo Duterte. Ofițerii de rang înalt decenți au demisionat în număr mare.
Sancțiunile țintite realizate de US Office of Foreign Assets Control (OFAC) îi afectează pe mulți dintre bandiții care conduc Venezuela. Dar măsurate în zecile de mii de decese care ar putea fi evitate și în milioanele de refugiați din Venezuela care vor imigra până când sancțiunile își vor putea face efectul, aceste măsuri sunt în cel mai bun caz prea lente. Iar în cel mai rău caz, ele nu vor avea efect niciodată. Astfel de sancțiuni nu au dus la schimbări de regim nici în Rusia, Coreea de Nord sau Iran.
Ne mai rămâne o intervenție militară internațională, o soluție care sperie majoritatea guvernelor din America Latină din cauza unei istorii de acțiuni agresive împotriva intereselor lor suverane, în special în Mexic și în America Centrală. Dar acestea pot fi niște analogii istorice eronate. Până la urmă, Simón Bolívar a câștigat titlul de Liberator al Venezuelei grație invaziei din 1814 organizate și finanțate de vecinul Nueva Granada (actualmente Columbia). Franța, Belgia și Olanda nu s-au putut elibera singure de regimul opresiv dintre 1940 și 1944 fără acțiunea militară internațională.
Implicațiile sunt clare. Pe măsură ce situația din Venezuela devine imposibilă, soluțiile care trebuie luate în considerare se apropie de inimaginabil. Adunarea Națională aleasă legitim, unde opoziția deține o majoritate de două treimi, a fost deposedată de puteri de către o Curte Supremă desemnată neconstituțional. Iar armata a folosit forța pentru a înăbuși protestele și a trimis în exil numeroși lideri, inclusiv pe judecătorii Curții Supreme aleși în iulie de Adunarea Națională.
De ce să nu luăm în considerare și următoarea soluție: Adunarea Națională să-l pună sub acuzare pe Maduro și pe vice-președintele traficant de droguri Tareck El Aissami căruia i-au fost sechestrate bunuri în valoare de peste 500 de milioane de dolari de către guvernul SUA. Adunarea ar numi un nou guvern în mod constituțional, iar acesta ar solicita asistență militară din partea unei coaliții care să includă țări din America Latină, America de Nord și Europa. Această coaliție ar elibera Venezuela în același mod în care canadienii, australienii, britanicii și americanii au eliberat Europa în 1944-1945.
Sau cum au eliberat SUA Panama de sub asuprirea lui Manuel Noriega, și au instalat democrația și cea mai rapidă creștere economică din America Latină.
Conform legilor internaționale, nu ar fi necesară aprobarea din partea Consiliului de Securitate al ONU (unde Rusia și China ar putea folosi dreptul de veto) pentru că intervenția armată ar fi cerută de un guvern legitim în căutare de ajutor pentru a apăra constituția țării. Existența unei astfel de opțiuni ar putea chiar să crească șansele negocierilor aflate în desfășurare în Republica Dominicană.
Venezuela în implozie nu e în interesul național al niciunei țări. Iar condițiile de acolo constituie o crimă împotriva umanității care trebuie oprită din motive morale. Eșecul Operațiunii Market Garden în septembrie 1944, imortalizată în cartea și în filmul “Un pod prea îndepărtat”, a dus la foametea din Olanda din iarna dintre anii 1944-1945. Foametea de astăzi din Venezuela este deja mult mai rea. Câte vieți mai trebuie distruse înainte să vină izbăvirea?
