Vestea candidaturii lui Klaus Iohannis pe listele PNL de la Senat, părea, inițial, un fake news. N-are cum să vâneze și funcția de senator dupǎ ce, în ultimii doi ani, s-a visat secretar general al NATO, preşedintele Consiliul European sau al Comisiei Europene și comisar european pentru apārare! Cât de jos sǎ coboare ştacheta un fost preşedinte și cât de hămesit de funcții să fie?!
Informația n-a fost falsă. PNL a introdus în Parlament un amendament prin care permite șefului statului să candideze la parlamentare înainte de terminarea mandatului la Cotroceni. Prezentat, rușinos, ca o modificare legislativă de care să beneficieze orice cetățean, amendamentul e în mod evident dedicat strict lui Iohannis. Este o nouă probă de slugǎrnicie a partidului liberal, aflat el însuşi în pragul dezastrului.
Administrația Prezidențială s-a simțit datoare să precizeze că șeful statului intenționează să-și ducă până la capat mandatul prezidențial, deși nu aceasta era miezul problemei. Răspunsul în doi peri dat de Președinție îi e specific lui Klaus Iohannis. Pe 12 martie, la Palatul Cotroceni, l-am întrebat pe Klaus Iohannis dacă va candida la funcția de secretar general al NATO. Mi-a răspuns că vrea să-și ducă mandatul la capăt. O oră mai târziu, tot de la pupitrul Cotrocenilor, a anunțat că vizează șefia Alianței Nord-Atlantice. Că a fost vorba despre intruziunea brutală în PNL sau vizitele externe revoltătoare, președintele a mințit constant prin omisiune.
La finalul a două mandate în care democrația s-a erodat accelerat, Iohannis nu se preocupă, după o fac cum șefii de stat la final de mandat, de locul său în istorie. Grija principală a președintelui e să nu fie lăsat pe dinafară. Obișnuit cu protocol de grad zero și lenevit pe bani publici, Iohannis își aranjează acum o ultimă sinecură. Nu contează prețul, oricum nu-l plătește el, ci PNL. Așa cum PNL a plătit pentru toate capriciile și aventurile prezidențiale: schimbarea de trei ori a premierului, tot atâția președinți de partid, alianța cu PSD, candidatura lui Nicolae Ciucă la Președinția României. Iohannis lasă în urmă un partid slab, cu lideri mediocri, fără orientare politică și prizonier al PSD.
PNL intră în competiția electorală cu două ghiulele atârnate de picioare: Nicolae Ciucă și Klaus Iohannis. Ambii politicieni sunt mult sub scorul partidului (în cazul lui Iohannis, nu a fost măsurată intenția de vot, dar un indicator clar este nivelul scăzut al încrederii în președinte, în toate sondajele de până acum).
Însă partidul nu este victima lui Iohannis, ci a propriei slăbiciuni. Nimeni n-a îndrăznit, în 10 ani, să i se opună pe față președintelui sau măcar să-i atragă atenția asupra greșelilor. Cu o conducere lipsită de coloană vertebrală, Partidul Național Liberal a fost doar vehiculul dorințelor prezidențiale. Este pentru prima dată de la Revoluție când un partid se face preș în fața președintelui. Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu au avut de înfruntat, în multe situații, opoziție din interiorul partidelor lor. N-a fost cazul niciodată, în relația dintre Iohannis și PNL.
Amendamentul depus de liberali, care îi permite președintelui să candideze la parlamentare, n-ar fi putut exista fără conivența cu PSD. Complicitatea lui Klaus Iohannis cu Marcel Ciolacu și opoziția de carton pe care PSD pretinde că i-a făcut-o președintelui marchează unul dintre cele mai revoltătoare momente ale României democratice.
Sub pretextul stabilității politice, Iohannis și PSD au făcut aranjamente politice netransparente, prin care președintele a făcut turism bugetar de lux, iar pesediștii și-au cultivat netulburați apucăturile vechi de 30 de ani. România a fost stabilă din punct de vedere politic, însă degradarea democratică din ultimii ani – în special puterea extraordinară dobândită de serviciile secrete – riscă să fie ireversibilă.
