Nicușor Dan și-a preluat, într-un final, mandatul de primar general al Bucureștiului. Are de acum șansa și responsabilitatea de a conduce cea mai avută primărie din țară, cea mai mare comunitate de oameni și să rezolve și cele mai grave probleme pe care acest oraș le are. Pentru că în sertarele primăriei zac niște probleme atât de vechi încât dacă ar fi fost plăsmuite din carne ar fi ajuns deja schelete. Iar ele îl vor bântui (și) pe noul primar general.
Buget generos pentru un oraș prăfuit și mofturos. Așa aș caracteriza mandatul oricui va fi pe fotoliul din B-dul Elisabeta, de la etajul superior. Un birou care dă spre Parcul Cișmigiu. Doar că din scaunul de primar nu e nimic verde, ci miroase a putred pentru că orașul a acumulat 30 de ani de probleme de care fiecare primar a fugit cât a putut.
Bucureștiul este un oraș care încă trăiește în anii 90. Modul lui de dezvoltare este unul haotic, împărțit între puterea din B-dul Elisabeta și cele 6 puteri din sectoare. De prea puține ori, cele 7 capete care au condus orașul au provenit din același aluat. Da de cele mai multe ori aș spune că Bucureștiul e un balaur cu 7 capete. Și toate gândesc diferit. E un oraș cu un potențial enorm, uitat în politici din trecut și care își caută salvatorii, oameni cu viziune care să gândească ACUM strategii pentru orașul din VIITOR. Să ia azi o decizie pentru cum va fi orașul peste 10 sau 20 de ani. Doar așa poți progresa, dacă gândești în perspectivă și nu te bați cu pumnul în piept că ai rezolvat mărunțișuri. Fără o idee de viitor acest oraș se va sufoca sub propria greutate cât de curând!
Dar pentru dezvoltare și viitor nu e nevoie doar de idei. E nevoie și de bani! Fără bani nu poți să le pui în practică. Din fericire, Bucureștiul (încă) are bani! În ultimii 10 ani bugetul Primăriei Capitalei a crescut constant. Banii nu vin direct din taxe și impozite pentru că pentru PMB legea guvernează altfel, dar vin ca o cotă din TVA livrată de Ministerul de Finanțe. Orașul a crescut, populația a crescut (cu sau fără acte de oraș), afacerile au crescut. Așadar, a crescut și bugetul! Așa a ajuns la peste un miliard de euro, o sumă la care Timișoara, Constanța, Iași, Brașov, Cluj-Napoca sau Oradea doar visează. Dacă mai adăugăm și banii celor 6 capete de la sectoare, acest oraș stă pe o comoară de 2-3 miliarde de euro. PE AN! Bani sunt așadar!
Spuneam că în sertarele din B-dul Elisabeta sunt câteva schelete. Iar ele băntuie fiecare mandat de primar general, fiecare minte care stă în scaunul de la etajul doi. Și le încețoșează și nu le lasă să gândească în viitor. Pentru că scheletele îi duc cu gândul la urne și nu la urbe. Nu la urnele mortuare, așa cum îi stă bine unui schelet. Ci la cele unde sunt chemați oamenii la final de mandat.
Ca orice oraș mare și cosmopolit, Bucureștiul are oamenii săi bogați, oamenii săi sărăci, pe cei care trudesc, pe cei care cerșesc, pe cei din larga pătură de mijloc, are români și străini, bucureșteni și provinciali. Cu toții împart până la urmă aceleași drumuri, aceleași cozi la semafoare, respiră același aer poluat. Visează la același vechi și uitat Mic Paris. Iar viețile lor depind într-un bună măsură de deciziile din scaunul de la etajul doi. Iar deciziile majore întârzie mereu să apară.
Primul schelet emană căldură
Să luăm puțin la puricat miliardul de euro. Un buget îndestulător, dacă e gestionat responsabil. Din doldora de bani, o treime e rezervată! An de an, mandat de mandat! De ei nu se poate atinge nimeni! Sunt banii de căldură! Celebrea subvenție la gigacalorie! Bogat sau sărac, bucureșteanul care stă la bloc primește ajutorul de la primărie pentru căldură. Jumătate din prețu gigacaloriei , vreo 180 de lei rotunjit. Și ori de câte ori crește prețul acesteia, primăria mai bagă o dată mâna în buzunar și acoperă și diferența tot din subvenție. Practic, 540.000 de apartamente depind de această mână în buget. Fără acești bani, facturile ar exploda spune fiecare primar general în funcție. Corect! Dar în același timp, o treime din bugetul generos al orașului, aproape 300 de milioane de euro, este “sclavul” unui sistem supradimensionat, de 4.000 de km de rețea, proiectat pentru consumul industrial din anii 50 și mâncat între timp de rugină și interese. Sau dezinterese, depinde cum vezi lucrurile. Primăria pompează gigacalorii într-o rețea uitată de lume care curge ca un ciur. În apartamente ajunge o parte din aer, în pământ alta. Zeci de milioane de euro topite la propriu, iar oamenii sunt aburiți mereu cu acest miraj că primesc un ajutor. Că plătesc doar jumătate din preț! Greșit! Apa scursă din țevi în țărâna de sub oraș se întoarce tot la ei. Tot din banii lor se vor plăti și reparațiile și lipsurile și diferențele.
Bogați sau săraci, bucureștenii legați precum pruncul de ombilic la acest sistem depășit au impresia că primăria le face un serviciu. Iar primăria are impresia că face o faptă bună. Două lucruri sunt fundamental greșite aici și niciun primar nu a avut curaj să și le asume și să le schimbe:
1.Bucureșteanul cu salariu de 10.000 lei primește aceiași subvenție ca cel cu salariu de 1.000 de lei. Unde e echitatea? Pe cine subvenționezi, de fapt? Mai este această subvenție un ajutor social?
2.Primăria pompează bani într-un sistem de 4.000 de kilometri pe care fizic nu mai are nici timp, nici bani să îl repare. Ar dura sute de ani. Iar când ultimul kilometru de rețea ar fi înlocuit ar trebui să o ia de la capăt pentru că primul ar fi deja iar ruginit. Această rețea comunistă, gândită pentru un oraș industrial este depășită. Iar orașele viitorului au renunțat la ea de acum 30 de ani, de când a căzut cortina de fier. Bucureștiul se laudă că repară câțiva kilometri pe an...
Al doilea schelet merge cu tramvaiul
Golit din start de o treime din bani, bugetul Capitalei nici bine nu se trezește din pumni că mai pierde o treime! Banii cu care se mișcă. Banii de transport! Da, tot vreo 300 de milioane de euro se duc pentru altă subvenție, cea la transport. Practic, primăria susține din bugetul ei doldora de călătorii gratuite sau la preț de nimic. Știți cât se traduce în euro un bilet STB? 0,26 eurocenți! Unde mai circulă cineva cu acești bani în Europa? Unde mai poate o regie cu 12.000 de angajați să deservească 600.000 de călători zilnic cu acești bani intrați în cont? Unde mai pui că banii din biletele pe un an reprezintă doar 10% din nevoia regiei. Și atunci ce faci? Mai bagi o dată mână în buzunarul primăriei ca să suporți nevoia. Din 2011 biletul de transport în comun în București este 1,3 lei. Indiferent cât a crescut motorina pentru autobuze sau curentul electric pentru tramvaie și troleibuze, prețul a rămas neschimbat. De ce? Pentru că majorarea lui la o valoare care să fie sustenabilă pentru un transport civilizat naște frici! Frica de a fi nepopular, de a-i supăra pe bucureșteni. De a nu mai fi votat! Și din această frică, niciun edil care a stat în scaunul de la etajul doi nu a ieșit! 1,3 lei ați vrut, 1,3 lei să fie! Oamenii nu sunt proști, să știți... Oamenii plătesc 2,5 lei ca să circule în subteran în condiții bune. Ar plăti 2 lei și ca să circule măcar decent și la suprafață.
Scheletul uman
Balaurul cu 7 capete înseamnă o gură de hrănit mare. Are nevoie de îmbucături zdravene ca să trăiască. Iar asta costă! Cât? Păi tot o treime, dacă ne referim la capul cel mai mare, din B-dul Elisabeta. Da, da. De la biroul de la etajul doi și până la cel mai umil angajat de la parcuri și grădini sunt 40.000 de guri care cer mâncare. Pare mult, pare puțin? Păi „balaurul” de la Bruxelles care ar grijă de toți muritorii de rând din cele 27 de țări membre UE are doar 20.000 de guri de hrănit. Dar la București nevoia e mai mare. Numărul gurilor a tot crescut, de la mandat la mandat. Și ca să tai acum din ele e nevoie de o mână fermă pe stiloul care va semna demiterile. Pentru că în timp ce te pregătești să le semnezi stai și te gândești: oamenii ăștia pot fi oricând votanții mei. De ce să îi am dușmani când pot să îi am aliați? Și să ne aducem aminte că Nicușor Dan a câștigat alegerile cu vreo 30.000 de voturi în plus. Cum ar fi să dea afară exact numărul ăsta de oameni? Mai câștigă data viitoare? E un calcul!
Așa se face că orașul fără viitor se scaldă în trecut. Când din 10 lei dai 3 lei pe căldură, 3 lei pe transport și 3 lei pe salarii, ce să mai dezvolți dintr-un leu? Ce idei să mai pui în practică atunci când ești sclavul subvențiilor?
Ce să mai visezi la Micul Paris? Păi la Paris e 2 euro biletul de autobuz!
