„Kremlinul vânează oameni obișnuiți pe tot globul dar nimănui nu pare să-i pese”, a scris jurnalista rusă de opoziție Lilia Yapparova, într-un editorial publicat de New York Times. Refugiată în Letonia, Yapparova, jurnalistă la site-ul independent de investigații Meduza, relatează cum regimul Putin îi urmărește nu doar pe opozanții cunoscuți, ci și pe oamenii care nu au profil public, dar au părăsit Rusia sau au fost forțați să plece pentru că nu vor să se asocieze cu invazia în Ucraina.
Jurnalista strânge informații despre operațiunea Kremlinului încă de la începutul războiului. Mulți dintre cei vizați de acțiunile de supraveghere sau scăpați din tentativele de răpire ale serviciilor speciale ruse și-au spus poveștile sub acoperirea anonimatului. Despre alții au vorbit organizații nonguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului, iar relatările descriu un aparat represiv care și-a extins tentaculele mult dincolo de granițele Rusiei. “Represiunea împotriva lor se petrece în tăcere, departe de lumina reflectoarelor și adesea, cu consimțământul tacit sau prevenția inadecvată a țărilor de exil”, scris Yapparova.
Printre cei prinși în rețeaua Kremlinului se află un vocal coach arestat în Kazahstan, la cererea Moscovei, un îngrijitor la un centru de bătrâni din Muntenegru, reținut de Interpol la solicitarea Rusiei, un profesor arestat de grănicerii armeni după ce le-a povestit elevilor săi despre masacrul de la Bucha, proprietarul unui magazin de jucării sau un artist de punk rock. Agenții Kremlinul derulează operațiuni de supraveghere a exilaților în Marea Britania, Polonia, Germania și Lituania, iar alți emigranți ruși din Roma, Paris și Istanbul au primit amenințări. Unele dintre metodele de intimidare sunt de-a dreptul perfide. Lev Gyammer, un activist fugit în Polonia, a primit, timp de doi ani, mesaje de la mama sa, în care îi spunea că îl așteaptă acasă. Gyammer le-a ignorat însă, mama îi murise în urmă cu cinci ani. Un alt expat rus din Finlanda a crezut mesajele trimise de asistenta medicală a părinților săi, bătrâni și bolnavi, în care era anunțat de un incendiu la apartamentul celor doi. Omul s-a întors în Rusia, a fost arestat imediat și torturat.
Țările-gazdă ale refugiaților sunt adesea complice cu Kremlinul, afirmă Lalia Yapparova. În unele state, ofițerii locali de poliție fac ei înșiși operațiuni de supraveghere pentru colegii lor ruși. În Kazahstan, serviciile speciale ajută la prinderea rușilor care fug de încorporare. În Kîrgîstan, poliția folosește softurile de recunoaștere facială pentru a-i prinde pe cei căutați de Putin, obligându-i pe refugiați să fugă din orașe și să se ascundă în zonele muntoase. Când nu-i ajută direct pe ruși, autoritățile locale refuză să ia măsuri de ajutorare a țintelor Kremlinului. Jurnalistul Serghei Podsytnik, care a investigat legăturile militare dintre Iran și Rusia, a raportat poliției din orașul german Duisburg faptul că este filat. Abia după două sesizări, poliția a început o anchetă, care a fost închisă rapid fără identificarea urmăritorului. Poliția pur și simplu nu putea concepe că o operațiune rusească de supraveghere s-ar putea desfășura în Duisburg. Există numeroase cazuri, afirmă Yapparova, în care astfel de urmăriri duc, în final, la dispariția celui vizat. Mulți dintre rușii exilați sunt vulnerabili și nu au protecție. Lor nu li se acordă azil politic, fie că e vorba de cei care fug de încorporare sau de activiști anti-Putin, pe motiv că Rusia este un stat normal și acolo se poate beneficia de un proces corect. “Pericolul cel mai mare este însă că lumea să uite cu totul de acești oameni și de motivul pentru care au părăsit Rusia”, mai spune jurnalista de la Meduza.
