“Să știți că eu, ca profil, sunt un om foarte simplu. Lucrurile pe care m-ați întrebat deja sunt mult prea sofisticate pentru mine, chiar și politic. Nu am nicio înțelegere cu nimeni. Voi candida dacă colegii mei îmi vor acorda votul, mergem mai departe. Și pe urmă, vedem. Pâș, pâș, pâș, pâș, așa”. Omul simplu și nesofisticat a obținut, la congres, votul aproape unanim și pentru candidatura la Președinția României și pentru șefia PSD.
Congresul PSD de la Romexpo a fost imaginea plictiselii. Discursul prezidențiabilului, ca și al colegilor de partid, n-a avut nimic remarcabil. De pe urma tonelor de cuvinte rostite de oratorii cei mai blazați cu putință n-a rămas nimic. Singurul scop al întrunirii a fost formalizarea candidaturii lui Marcel Ciolacu la Președinție. Reuniunea a arătat și cum va fi campania electorală a lui Ciolacu: anostă. Deși, toți candidații le cer consultanților campanii și acțiuni electorale spectaculoase, pentru Ciolacu șansa cea mai mare este să stea pe aceeași linie de discurs. Pentru că, așa cum știe de la precedosorii săi Adrian Năstase și Victor Ponta, e nevoie doar de o scânteie care să reaprindă ura față de PSD. Tocmai de aceea, discursul-fluviu de la congres l-a plasat pe Marcel Ciolacu de partea tuturor: și progresist, și conservator; și pro și anti Ucraina (“România nu va fi târâtă în război”); și pentru drepturile LGBTQ și împotriva (să nu fie afectate tradițiile și credința poporului român); și în favoarea capitalului și împotriva lui. Pe fond, discursul de candidatură arată un viitor președinte care crede în tot și în nimic, doritor să-și plieze valorile în funcție de conjuctură, astfel încât să extragă maximul de beneficii electorale.
Premierul și-a conturat și viitorii adversari în campanie: Klaus Iohannis și PNL. A făcut-o însă fără a-i nominaliza, cu apropouri care să-i dezvăluie publicului pe adevărații vinovați de eșecurile guvernării. Ideea adversarului fără chip nu are riscuri electorale, nu există pericolul să antagonizeze vreo porțiune de electorat.
Din discursul lui Ciolacu a lipsit însă referirea la AUR, pretextul listelor comune cu PNL la europarlamentare. Și aici, calculul a fost același: Ciolacu nu are interesul să-și ostilizeze electoratul aurist. Dacă liderul AUR, George Simion, nu intră în turul al doilea al prezidențialelor, Marcel Ciolacu va avea nevoie de voturile alegătorilor naționaliști. Iar dacă finala va fi Ciolacu – Simion, obiectul liderului PSD este tocmai demobilizarea electoratului adversarului.
Pentru a fi sigur de victoria la prezidențiale, pentru Marcel Ciolacu trebuie să se întâmple două lucruri: să nu enerveze electoratul competitorilor politici, motivându-i astfel să iasă în număr mare la vot, și să nu apară vreun eveniment neprevăzut, de genul tragediilor de la 2 Mai sau Crevedia. Pentru că ultima este o variabilă imposibil de controlat, singura tactică rămasă la îndemână este o campanie liniară, fără variații bruște de mesaj. Prin urmare, Marcel Ciolacu va încerca o campanie electorală plată, chiar plictisitoare, bazându-se pe forța aparatului de partid care să-l propulseze la Cotroceni. Șiretenia politică și instinctul de supraviețuire care l-au dus, pâș-pâș, până la vârful puterii vor juca un rol important în negocierile pentru turul al doilea. În lunile care urmează, vom vedea un Marcel Ciolacu în rolul omului simplu, pentru care contează doar munca cinstită și nu sclifoseli precum educația sau limbile străine. Un capitalist socialist, un conservator progresist, un autocrat democrat, un euro-atlanticist suveranist. O amestecătură cu de toate, vândută ca un produs autentic și relativ digerabil.
