Va rezista Liviu Dragnea tentaţiei de a candida pentru funcţia de preşedinte al României?!

Data actualizării: Data publicării:
liviu dragnea discurs tribuna deget ridicat inquam ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

La prima vedere, răspunsul pare simplu: NU! În primul rând, orgoliul oricărui politician îl împinge pe acesta să viseze la cea mai înaltă demnitate publică. În cazul de faţă, orgoliul este bine împletit şi cu multă frustrare. Liviu Dragnea nu are cum să uite că a câştigat categoric cu PSD alegerile parlamentare, în 2016, însă el a trebuit să se "mulţumească" cu funcţia pe care au deţinut-o, printre alţii, Roberta Anastase sau Valeriu Zgonea, cea de de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Şi-ar fi dorit să fie prim-ministru, dar legea a fost lege: un condamnat penal definitiv nu poate face parte din Guvernul României, cu atât mai puţin să îl conducă. În aprilie 2016, Liviu Dragnea fusese condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în Dosarul Referendumului. "Eu aveam dreptul legitim să solicit pentru mine funcţie de premier. O condamnare nedreaptă şi o lege profund neconstituţională nu mi-au dat posibilitatea să cer funcţia de premier pentru mine. Deocamdată!", spunea liderul PSD, imediat după scrutinul din 2016.

liviu dragnea discurs tribuna deget ridicat inquam ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Dacă va trece peste orgolii şi frustrări, Liviu Dragnea nu-şi va putea neglija situaţia juridică: anul trecut, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în Dosarul angajărilor de la DGASPC Teleorman. În cazul său, te gândeşti de două ori pe zi şi-o dată seara la "liniştea" de la Palatul Cotroceni. Timp de cinci ani, procurorii nu te mai deranjează. Te mai vezi cu ei doar la Ziua Justiţiei si pe la alte sindrofii. Dacă îţi anunţă candidatura, sunt şanse mari ca sentinţa definitivă să fie amânată până după alegeri. Precedentul a fost creat în 2014. Klaus Iohannis, la vremea aceea primar al Sibiului, a candidat pentru Cotroceni având pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie un dosar de incompatibilitate. O decizie defavorabilă l-ar fi scos din cursă. Una favorabilă - ar fi putut fi interpretată ca un ajutor din partea judecătorilor. Aşa că instanţa supremă a amânat verdictul până după alegeri. La începutul lui 2015, când Iohannis era deja preşedintele Romaniei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că acesta nu a fost niciun moment în incompatibilitate.

Dincolo de chestiunile personale, Liviu Dragnea are în spate un PSD rănit. Cât de curând de împlinesc 20 de ani de când acest partid n-a mai câştigat prezidenţialele. Ultima oară se întampla în 2000, când Ion Iliescu îl învingea pe Corneliu Vadim Tudor, într-o finală prezidenţială ciudată. În 2004, Adrian Năstase parea intangibil. Venea după o guvernare apreciată de multă lume, dar a pierdut în faţa lui Traian Băsescu şi a devenit istorie. Cinci ani mai târziu, în 2009, astrele păreau aliniate pentru Mircea Geoană. Tot de la PSD. Aproape toate partidele se aliaseră în jurul său şi, totuşi, a pierdut la mustaţă în faţa aceluiaşi Băsescu. După ce a făcut şi Geoană cunoştinţă cu istoria, a venit rîndul lui Victor Ponta să piardă, în 2014. Klaus Iohannis a câştigat categoric finala pentru Cotroceni, după ce, în turul întâi, fusese surclasat de candidatul PSD. De fiecare dată, norodul pesedist a dat vina pe ghinion, pe forţe oculte, ba chiar si pe flacăra violet a lui Aliodor Manolea. Acum, pare să-i fi venit rândul lui Liviu Dragnea să încerce.

Cu toate ca nu e simplu deloc, situaţia complicată în care se află l-ar putea determina pe liderul PSD să spună "NU, nu candidez!" Are şi argumente, dar şi o ieşire rezonabilă în faţa colegilor de partid. Niciun sondaj de opinie (public, sau secret) nu îi dă speranţa că va câştiga. Este sub cota de încredere a PSD, iar ca intenţie de vot stă şi mai rău. Relaţia cu Occidentul este făcută praf şi pulbere. Cel mai probabil, asumat! În câteva luni, este imposibil să transforme România din rădăcini, în condiţiile în care, după doi ani guvernare, singurul lucru notabil ar fi numirea a trei premieri şi vreo 70 de minştri. În aceste condiţii, ar putea spune: "Candidează tu, Căline, din partea PSD-ALDE!". Pe cei mai mulţi dintre pesedişti i-ar convinge cu funcţii şi cu fonduri guvernamentale să susţină unul care nu e de-al lor. Dar problema cu dosarul rămâne.

Indiferent dacă va candida sau nu, liderul PSD este obligat să nu o scape din ochi pe Gabriela Firea. Primarul Capitalei s-a desprins de conducerea actuală a partidului, este considerată de mulţi o alternativă la Liviu Dragnea şi ar putea intra în cursa pentru Cotroceni. Sondajele o indică drept cel mai bine clasat dintre pesedişti în intenţia de vot. Deocamdată, Firea a afirmat public că nu are de gând sa candideze. Dacă se va răzgândi, ar fi devastator pentru PSD. Voturile pesediştilor s-ar putea împarţi între candidatul oficial, indiferent de numele acestuia, şi cel neoficial - Gabriela Firea. Iar listei deschisă de Adrian Năstase, pe care se mai regăsesc Geoană şi Ponta, i se va mai adăuga un nume. Cu prenume cu tot!

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Daddy Yankee își acuză fosta soție că a retras 80 de milioane de dolari fără acordul lui. Rapperul a divorțat...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei