Nu puțini sunt cei care au zâmbit când, la audierile pentru mandatul de ministru al energiei, am spus că am trei priorități: investiții, investiții, investiții. Și asta am făcut în aceste șase luni de zile. Aici raportul complet de activitate. Logica este simplă: investițiile înseamnă dezvoltare economică, iar investițiile în energie trebuie să fie temelia pentru România Viitorului.
Am mai spus-o: creșterea economică este produsul dintre populație și productivitatea individuală. Nu putem schimba dinamica demografică a României pe termen scurt, deși asta nu înseamnă că nu trebuie să avem programe pe două direcții: sprijinirea familiilor cu copii și programe naționale de repatriere a diasporei. Mult mai la îndemână ne este pârghia productivității, ceea ce înseamnă că trebuie să producem mai mult cu aceeași unitate de efort.
Pentru românul de rând, energia trebuie să fie sigură înainte de toate. Să se aprindă becul și aragazul. Să aibă căldură și apă caldă — pentru sute de mii de bucureșteni acestea reprezintă încă un lux, iar asta este pur și simplu inacceptabil. Și dacă Primăria Generală nu ar fi întârziat licitația cu un an și jumătate pentru reabilitarea sistemului de termoficare, lucrurile ar fi stat mai bine și nu am fi pierdut efectiv sute de milioane de euro. Dar, despre asta, într-un alt episod.
Energia se simte și în facturile care vin în fiecare lună. Aici guvernul și-a asumat păstrarea schemei de compensare-plafonare, care ne-a costat până acum 17 miliarde de lei, dar companiile din energie au contribuit la bugetul de stat cu peste 40 de miliarde. De ce contează păstrarea schemei? Pentru că asigură protecția românilor și stabilitatea sistemelor de facturare și management clienți pentru companiile din furnizare, care oricum au o problemă de cash-flow. De aceea a fost important să avem prins în bugetul pe 2024 un miliard de lei pentru schema de plafonare-compensare, care va fi alimentată și pe parcursul anului 2024 din fondul de tranziție.
La fel de important, energia înseamnă competitivitate pentru mediul privat românesc. Un cost redus al energiei înseamnă o poziție competitivă mai bună pentru produsele și serviciile românești, mai ales pentru cele energointensive (industria grea, industria petrochimică, industria farma etc.), unde România are oricum un deficit comercial semnificativ.
Din 2027, avem toate șansele să intre în sistemul național de transport primele molecule de gaz din Neptun Deep. Un proiect colosal de important, care va dubla efectiv producția națională de gaz, transformând România în producătorul nr. 1 al Europei. Asta va însemna un cost mai mic pentru investitori, existând premise pentru creșterea rentabilității combinatelor producătoare de îngrășăminte, dar și creșterea producției de energie electrică. La final de 2024, se va termina mult-așteptata centrală pe gaz de la Iernut, o epopee despre care cineva ar trebui să scrie o carte într-o bună zi. În plin avânt este și investiția de la Mintia, un proiect privat de peste 1 miliard de euro, care promite să devină, cu 1700MW putere instalată, cea mai mare centrală pe gaz din Europa.
Producția de energie electrică va crește și prin noile investiții în capacități bazate pe energie regenerabilă (solar, eolian). Un singur exemplu grăitor: investiția 1 din PNRR, pentru care acum șase luni nu fusese semnat niciun contract, se apropie de final. Ce înseamnă asta? Capacități de peste 2000MW putere instalată, cu mult peste ținta asumată prin PNRR de 950MW. Energie verde, cu sprijin din fonduri europene. La începutul anului viitor vom avea și primele licitații pentru contractele pentru diferență (CfD), un nou mecanism de sprijinire a investițiilor în parcuri solare și eoliene prin fixarea unui preț garantat pentru 15 ani. Încă 5000MW. Și încă 1,5 miliarde euro din Fondul pentru Modernizare, tot pentru producția de energie verde, bani pe care îi vom pune la bătaie în 2024.
Apoi, mai avem proiectele strategice pe termen lung. Programul nuclear civil românesc, care va livra până la începutul următorului deceniu încă 1400MW prin noile reactoare 3 și 4 de la Cernavodă, plus reactoarele modulare de mici dimensiuni (6 module de câte 77MW). În același orizont de timp, avem șanse să vedem finalizat marele proiect Tarnița-Lăpuștești, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de până la 1GW, plus interconectorul în curent continuu de la Marea Neagră la granița de Vest, care va contribui atât la echilibrarea sistemului energetic național, cât și la potențialul de pol energetic al României în întreaga regiune. Se adaugă la toate acestea capacitățile de la producători, a căror număr a depășit 100.000, cu o putere instalată mai mare decât a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă.
De ce este vitală accelerarea acestor investiții? Pentru că o producție mai mare de energie electrică și de gaze naturale înseamnă un preț la mic la factură, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei non-casnici. Deci o viață mai bună și o economie mai puternică și mai atractivă pentru investitori. Și mai înseamnă cel puțin două lucruri. Primul: România, independentă energetic. Prin noi înșine, ne acoperim nevoile doar din resursele proprii, ceea ce înseamnă siguranță și reziliență. Al doilea: România, hub energetic regional. Devenim furnizori de resurse energetice și de securitate pentru întreaga regiune.
Închei cu o anecdotă bazată pe fapte reale. Când a venit ministrul maghiar pentru relații externe și comerț la București, Peter Siarto, i-am spus că e mai cald la București decât la Moscova și l-am invitat să alergăm împreună pe malul Dâmboviței. Și i-am mai spus că nu ne-ar deranja cu nimic să înlocuim dependența energetică a Ungariei față de Rusia cu o dependență față de România.
2024 va fi un an cu energie bună — garantat. Cu o condiție: investiții, investiții, investiții.
