Pila. Recomandarea. Cunoștințele pe care le ai ”pe persoană fizică” în rândul profesorilor, medicilor, funcționarilor, polițiștilor și judecătorilor. Astea fac diferența, de mult prea multe ori, între a primi un serviciu de calitate sau o bătaie de joc.
Aproape de fiecare dată când trebuie să intrăm în contact cu statul, ne este teamă că legea nu va fi aplicată sau, și mai rău, că vom fi victima incompetenței și abuzului. Știm că el, statul, este plin de oameni slab pregătiți, corupți și de politruci care văd funcția publică ca o poziție din care își arată superioritatea fără a înțelege deloc misiunea socio-profesională pe care trebuie să o îndeplinească.
Știm că pachetul de Kent sau cel de cafea strecurat în buzunarul funcționarului face diferența între a primi serviciile prevăzute de lege sau a ți se trânti ușa în nas. Cum vremurile s-au schimbat, știm și că pachetul de Kent s-a schimbat într-o bijuterie sau în câteva sute de euro îndesate într-un plic.
Mulțumim lui Dumnezeu, și funcționarului public, că își face treaba și suntem fericiți atunci când problema noastră personală este rezolvată.
De fapt, știm clar, și am fost învățați să credem asta, că de mult prea multe ori că ”până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții”, așa că nu comentăm prea mult atunci când trebuie să dăm ”sfinților” tainul muncii lor. Nu ne gândim că mulți alți oameni din jurul nostru nu își permit să facă ceea ce noi facem și întoarcem privirea atunci când alții sunt tratați mizerabil fix de același funcționar care nouă ne-a zâmbit.
Pentru că am fost învățați că ”maioul este mai aproape decât cămașa”. Și că în societatea asta mâncată de corupție, trebuie să supraviețuim.
Am prieteni care au fost nevoiți să caute centre de îngrijire pentru persoanele bătrâne și bolnave din jurul lor. Timpul puțin, viața încercată și nevoile speciale ale bolnavilor din familie îi obligau să facă tot ce ține de ei pentru ca persoană dragă lor să aibă parte de îngrijirea necesară și de o calitatea a vieții mult mai bună. Mai toți m-au întrebat dacă nu știu ”centre bune”, conștienți fiind că marea majoritate a centrelor ”sunt rele”.
Cei din sistem ne recomandau ”centre pe care să le evităm” sfătuindu-ne să facem tot ce putem să ajungem la centrul X. Același lucru când vrei să ajungi la medicul Z care ”știe meserie”, la școala Y ”unde se face carte”, etc. Bineînțeles, ”tot ce trebuie” înseamnă că trebuie să fii ”atent” cu funcționarul X care poate poate influenta decizia: să ai o atitudine relativ umilă, să te dai după timpul lui, să-i accepți impolitețea și să-ți ”cerșești” dreptul pe care îl ai. Știm asta însă continuăm s-o facem pentru că trebuie să alegem între principii și siguranța/viitorului celui drag. Și dragul de cel drag primează.
Facem asta o dată, de două ori, de n ori, până ajungem să fim parte a acelui sistem, devenind tăinuitori, ba chiar complici. Pentru că, noi la rândul nostru devenim ”agenți” conștienți sau inconștienți a acestui mod de-a face lucruri, recomandând celor din jurul nostru să ia legătura cu X ”să le rezolve problema”, întărind un fel de a face lucrurile într-un sistem complet bolnav.
Totuși, cei care au acces la acest sistem de pile și relații sunt foarte puțini. Și sunt în general cei cu bani. Marea majoritate a românilor, mai ales cei săraci și vulnerabili, accesează sistemul frust. Ei sunt cei care mor în căminele groazei, pe holurile spitalelor așteptând un consult sau populează școlile de unde termini 8 clase analfabet funcțional.
Nouă, privilegiaților, ne este însă bine! Și faptul că știm că am beneficiat de tratament preferențial ne reduce la tăcere!
Oricât de aiurea ar suna, știm despre tot ce vedem că se întâmplă în jurul nostru. Numai că am preferat să nu spunem nimic doar pentru că nu ne afecta pe noi. Acum, prin expunerea mediatică ne afectează la nivel emoțional.
O să ne treacă, și o să treacă, în curând. Ne-a trecut după Mineriade, după Colectiv, după spitale care au luat foc, după ce Rusia a atacat Ucraina, etc., o să ne treacă și după asta. Pentru că știm că e ”mai bine să plângă mă-sa decât să plângă mama”!
- Etichete:
- opinii
- editorial
- gelu duminica
- vocile digi
- azilele groazei