Sunt deja decenii de când putem urmări deciziile pe care le iau guvernele din România la alcătuirea bugetelor anuale și să tragem câteva concluzii. De-a lungul acestor trei decenii s-au decis tot felul de politici sau de cheltuieli. Politologii au la îndemână instrumente pentru a le analiza în amănunt, dar pe mine m-ar interesa să găsesc măcar un criteriu, unul singur, care să indice tuturor care sunt cu adevărat deciziile populiste și care sunt decizii luate pentru a construi pe termen lung.
Sunt conștient că nu este și nu are cum să fie suficient un singur criteriu de analiză a unor decizii care se iau asupra bugetelor naționale an de an. Dar trebuie să găsim ceva de la care să plecăm, să identificăm ”the solid ground” comun și să înaintăm cât de cât. Fără un criteriu minim de analiză cu care să fim cu toții de acord, ne vom zbate în continuare în acuzații sterile și nesfârșite.
Întrebarea este cum ar putea ști oricine dacă o decizie bugetară este benefică sau nu pe termen lung? Ce criteriu să folosim în așa fel încât să avem un indiciu că avem de-a face cu o politică publică care va acoperi o nevoie și va da roade bune?
Deciziile bune presupun costuri - asta am observat în marea majoritate a cazurilor. Ar putea fi acesta criteriul căutat, punctul de plecare. Într-un fel, este ca la vaccin: dacă simți reacții adverse, asta este pentru că serul chiar produce o reacție în organism, dar ideea centrală este să ne raportăm la efectul pe termen lung, în cazul vaccinului vorbim despre imunizare. În cazul deciziilor politice despre buget, urmărim și efectele dureroase pe moment, dar dacă aceste decizii corectează după un timp erori sistemice, trebuie să le dăm credit.
Mi se pare important să înțelegem acest criteriu - deciziile bune presupun costuri. Nu vreau să acopăr cu asta protestele celor cărora rămân fără o parte din beneficiile câștigate (indiferent cum) în anii trecuți. Oamenii au tot dreptul să își exprime opiniile și nemulțumirile, face parte din cultura democratică. Rolul celor care iau deciziile cele mari este să arate direcția și să comunice bine unde trebuie să ajungem, de ce plătim costurile pe care le plătim.
Numeroase studii pe care managerii din zona business le cunosc arată că angajații, atunci când sunt incluși într-un plan de afaceri și participă la decizii, atunci când simt că sunt apreciați și sunt mândri de produsele sau serviciile pe care le livrează firma la care lucrează, atunci sunt dispuși să se implice mai mult.
Rolul liderilor este să ia deciziile, de obicei deciziile cele grele și să le comunice atât de bine încât să fie deplin înțelese. Comunicarea nu este doar verbalizare. Comunicarea înseamnă efort explicativ și empatic, înseamnă a oferi un sens și o direcție, rezonabilitate și chiar speranță. Și asta cu atât mai mult cu cât deciziile pe care le iau liderii presupun costuri din partea unor categorii sociale.
O spun cu toată responsabilitatea, atitudinea PSD de a critica orbește alcătuirea bugetului național, cu speech-uri populiste inepte, face cel mai mare rău tocmai acelor categorii sociale care poate aveau realmente nevoie de un avocat bun pentru ajustări, pentru unele negocieri sau amendamente. E tot mai clar că acest partid e un dinozaur cu un corp enorm și cu rațiune puțină, hămesit să înghită orice îi pică sub ochi, obișnuit peste măsură cu pomanageală.
Deciziile proaste au presupus foarte puțină perspectivă, au însemnat un „aici și acum” păgubos. Deciziile bune sunt cele care costă, iar costurile presupun tot timpul și costuri politice. Doar cei puternici și le asumă.
