Statul să îşi plătească datoriile, la fel ca un cetăţean onest!

Data actualizării: Data publicării:
Cristian Andrei
Cristian Andrei
Jurnalist Digi24
parlament 2018_inquamphotos george calin (2)
Reuniunea informală va avea loc la Palatul Parlamentului. Foto: INQUAM/ Ceorge Călin

Într-un sertar al Parlamentului stă un proiect care prevede un lucru de bun simţ: statul să fie egalul cetăţeanului. Stă acolo ascuns de ochii publicului, de cetăţeni, de contribuabilii care alimentează lunar bugetul de stat. Este ţinut acolo de mai bine de un an, nu strigă nimeni pentru el, nu se face gălăgie în prime time, nu este o prioritate. L-au votat senatorii, apoi a fost abandonat înaintea votului final în Camera Deputaţilor.

parlament 2018_inquamphotos george calin (2)
Foto: Inquam Photos/George Călin

Nimeni nu cere pe un ton grav o comisie specială pentru el, nici un lider de partid nu iese public să anunţe că mii de oameni nevinovaţi au de suferit dacă el nu se adoptă. Nu are loc nici măcar o dezbatere modestă, ceva de ochii lumii. Stă cuminte acolo, alături de alte proiecte care avantajează cetăţeanul, într-un colţ, în urma marilor priorităţi naţionale care subminează lupta anticorupţie. 

L-au votat senatorii anul trecut, în luna noiembrie, după ce intrase pe circuitul legislativ în mai 2017. Guvernul a anunțat la începutul acestui an că nu îl susține, semnătura aparținând Vioricăi Dăncilă. De trei săptămâni, inițiativa este trecută pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților pentru a se da votul final. Totul însă sub rezerva raportului, Raport care nu mai vine. PSD refuză să îl supună votului în Comisia de buget, unde are majoritatea împreună cu minoritățile naționale. Celelalte partide spun că sunt de acord ca acest proiect de lege să fie aprobat și ajungă la votul din plen. 
 
Inițiatorii proiectului sunt patru deputați de la UDMR: Ambrus Izabella-Agnes, Erdei Dolóczki István, Márton Árpád-Francisc, Seres Dénes.
 
Nu, nu vor să fugă în spate cu Ardealul, nici măcar cu Ţinutul Secuiesc. Ci vor ceva care ne-ar ajuta şi interesa pe toţi: dacă statul are o datorie către un cetăţean să o plătească într-un termen fix. O persoană care datorează ceva statului, i se pune poprire pe cont, plăteşte penalizări şi dobânzi. ANAF-ul te urmăreşte peste tot. Doar statul plăteşte când are el chef. Proiectul ar putea pune capăt acestei stări de fapt cu care ne-am obişnuit. De-a lungul timpul statul a amânat la plată sumele câştigate în instantă de cetăţeni pentru retrocedări, taxa auto, drepturile salariale, dar şi sume mici pe care statul le datorează prin ANAF cetăţenilor.

Termenul prevăzut în iniţiativa legislativă pentru ca statul să îşi plătească datoriile către cetăţeni este de şase luni. Susţinătorii proiectului sunt înţelegători, ar putea să îl prelungească la un an, chiar şi la 18 luni. Dar să fie scris acolo clar, statul trebuie să plătească la termen, să nu poată amâna la infinit cu scuza că nu are bani. Proiectul obligă Ministerul de Finanţe să acorde banii necesari la prima rectificare pentru ca instituţiile să îşi poată onora datoriile. Aşa cum pe om nu îl întreabă nimeni de unde plăteşte când îi vine somaţia, la fel să fie şi pentru marele Stat.

PSD refuză să adopte legea, ştie că nu sunt bani. Guvernul nici nu vrea să audă de aşa ceva, nu susţine şi pace iniţiativa legislativă. O scrie negru pe alb în răspunsul trimis la Parlament. Numeşte asta prudenţă financiară, dar uită când aruncă cu banii în stânga şi dreapta pe promisiunile electorale. Pentru că o astfel de lege nu avantajează doar un electorat, ci pe toţi românii. Pe cei care îi votează, pe cei care nu îi votează, ba chiar şi pe cei care nu votează deloc. O lege care avantajează orice om onest, care pe lângă dări, are şi de încasat de la stat.

"Bun, nu sunteţi de acord cu şase luni, nu sunteţi de acord cu un an, dar în cât timp vreţi dumneavoastră să daţi datoriile oamenilor? Adică mergeţi pe ideea să nu le plătiţi niciodată aşa cum se întâmplă adesea acum?", o spune plin de nerv Varujan Vosganian. Sună frumos, parcă e discursul Opoziţiei. Ce-i drept acţiunea domnului Vosganian era mult mai utilă în Comisia de buget, acolo unde zace proiectul. Totuşi, este de semnalat că, din mijlocul Coaliţiei de guvernare, se produce un mesaj de revoltă.

"Înţeleg că la ministerul Finanţelor există ezitări...Dacă ar fi împotriva unei respectări rezonabile a obligaţiilor statului către cetăţeni nu văd ce temei ar mai avea sã cearã cetăţenilor să respecte obligaţiile cãtre stat. Nu vrem ca statul sã ne rãmânã veşnic dator!", ne spune acelaşi deputat Vosganian. Toată lumea e de acord aici!

Aici a pus punctul pe rană. Nimeni nu doreşte ca statul să rămână veşnic dator cetăţeanului. Toţi ne dorim să nu fim buni doar când stăm la ghişeu să plătim, ci să primim respectul cuvenit şi când avem de primit. Dacă eu sunt dator statului, trebuie să plătesc. Dacă statul îmi e dator mie, ca persoană, trebuie să îmi plătească. Cetăţeanul să fie egalul statului! Voi nu v-aţi dori ca o astfel de lege să fie votată sau măcar că parlamentarii s-au luptat pentru ea?

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei