În cenușa atitudinilor schimbate din cauza pandemiei se află o șansă istorică: să ne mobilizăm și să folosim toată inteligența acestui popor pentru a nu rămâne o țară săracă. „Prin noi înșine" capătă ocazia de a nu fi un slogan frumos, un pariu irosit. Cel cu agricultura a devenit anecdotă, dar dacă avem minte, îl câștigăm.
Dacă vom considera irigațiile urgență zero, dacă ne trezim și susținem un sistem al camerelor agricole și formele asociative ale fermierilor după model francez, de pildă, putem intra în liga mare a acestui domeniu. Dar este momentul solidarității. Iar primul pas este să trecem rapid de la „nu se poate!" către „să găsim soluția!".
Putem depăși explicația că fermierii români nu sunt uniți, că nu asigură volume constante de marfă pentru marile magazine, deci acestea se aprovizionează din exterior, la mobilizarea generală.
Iar cetățenii au aici un rol important. O întrebare cu ritmicitate mare adresată comercianților, și anume „unde sunt standurile cu produse românești?", îi va determina să regândească marja de profit, dacă vor constata că el scade din cauza unui răspuns ce nu mulțumește cumpărătorii.
Vor avea costuri mai mici și distribuitorii, căci sistemul internațional de aprovizionare a fost lovit crunt, vor avea costuri mai mici și magazinele, căci nu vor trebui să susțină ele pierderea distribuitorilor. Dar vor avea de câștigat în primul rând fermierii noștri, care vând (dacă reușesc) legătura de ceapă cu 50 de bani, iar aceasta ajunge în galantare și la 3 lei.
Pariul cu agricultura, pierdut de premieri din cauza subvențiilor mici primite de fermieri deoarece n-au avut negociatori isteți în vârful unor guverne, ne poate salva. Poate, într-adevăr, agricultura noastră să hrănească 80 de milioane de guri, sau trebuie să tragă obloanele? Poate!
Măcar 18 milioane! Faptul că UE a ridicat interdicțiile la ajutoare de stat pentru fermieri e o veste bună, dar până la mobilizarea sistemului, dorința cetățenilor de a mânca românește va fi un semnal care nu va putea fi trecut cu vederea. Să ne gândim un pic: cu brânza, zahărul și verzele blocate în traficul internațional acum pulverizat, supermarketurile sunt nevoite să caute alternative locale. Da, cumpărătorii se vor mulțumi cu ce vor găsi.
Dar dacă, din snobism, vor continua să strâmbăm din nas în fața mărfii „produs în România" (să recunoaștem, există un curent viguros), s-ar putea ca lanțurile de mari magazine să facă în continuare presiune pe guvernele lor pentru relaxarea granițelor, în loc să se reorienteze local.
Peste pandemie vom trece, cumva, dar e important ce va rămâne după. Iar noile rute de aprovizionare, reorientate intern, ar putea mobiliza și fermierii, producătorii români, să își unească forțele, bătătorind căi, mecanisme, atitudini pe care se va putea reclădi agricultura. Devenind o forță bine organizată, vocea fermierilor uniți și a celor din industria alimentară nu va mai putea fi ignorată. Da, au nevoie de ajutor!
Guvernanții țin legătura cu toate mediile asociative, monitorizează toate filierele de produs, deci unitatea, în aceste momente dramatice pentru toți, este crucială!
De asemenea, beneficiarii de fonduri europene nerambursabile prin PNDR 2014 – 2020 își pot reorganiza activitatea, o pot restructura sau reprograma (reeșalonări, prelungiri a duratei de execuție fără penalități, înlesniri la plată). În paralel, poate trebuie regândit sistemul de subvenții pentru fermele mai mici de 50 de hectare, sau alocat un ajutor consistent pentru fermele bio, care au o piață enormă în Europa. Să ne gândim un pic: restul Europei nu are pământul nostru, dar nici nu-l lasă pârloagă sau fără apă.
Ridicarea restricțiilor europene și posibilitatea mutării de fonduri pe componente afectate de pandemie este o ocazie pe care nu avem voie să o irosim.
Trebuie credite cu dobândă mică sau fără dobândă pentru cei care vor să cumpere utilaje performante, trebuie analizate toate invențiile în materie de irigații/aducțiuni de apă simple, investit masiv în tehnologii curate puse în slujba agriculturii și vom vedea, peste un an, roadele. În paralel, va crește industria alimentară, care va absorbi o mare parte din forța de muncă întoarsă în țară, rămasă fără sursă de venit. Dar nu doar cea alimentară!
Pe orizontală, se va lansa astfel și industria construcțiilor de mașini-unelte și utilaje, care va avea nevoie de materie primă. Și tot așa. Dar trebuie ACUM!!
Nu știu când se va închide fereastra de oportunitate deschisă de faptul că UE a schimbat regulile stricte legate de deficit și imobilitatea permutării de fonduri, dar nu trebuie să stăm să ne rugăm la Dumnezeu să fie cât mai târziu. Sunt miliarde de euro la care avem acces pentru sectoare întregi afectate de șomaj.
Avem forță de muncă mai ieftină decât în Franța sau Germania, în contextul în care se vorbește de relocări de fabrici. De pildă, din China și India, unde se produc 80% din medicamente și materiale sanitare. Dar e vorba și despre relocări în industria de componente electronice (iar noi avem forță de muncă înalt calificată), și de industria auto.
Ce ne trebuie? Să ne jucăm șansa, să nu mai trecem urgența națională prin filtrul grupurilor de interese. Dacă nu vom pricepe asta, suntem condamnați să vedem nenorocirea un mod de viață.
