Maia Sandu a câștigat alegerile detașat, cu un scor imposibil de anticipat și împotriva unor adversari printre care s-au numărat și mulți politicieni care s-au bucurat uneori de nepermis de multă trecere pe la București.
De-a lungul vremii, din cauza situației complicate de la Chișinău, au fost susținuți oameni de o calitate cel puțin îndoielnică și asta trebuie să ne dea de gândit în momentul unei victorii electorale copleșitoare a unui om drept și curajos.
În acest moment, Republica Moldova reușește să fie o excepție într-un trend zonal negativ, în mod asemănător într-o bună măsură cu ce a reușit România în anii trecuți prin lupta anticorupție.
Prinși într-o zonă în care corupția endemică paraliza întreaga societate, am reușit să fim o vreme un exemplu de bune practici prin DNA, condusă, poate nu întâmplător, tot de o femeie puternică și curajoasă.
Acum, e rândul Republicii Moldova și al Maiei Sandu să meargă împotriva curentului populist și antieuropean și să își poziționeze țara într-un mod fără echivoc, deși nimeni nu ar fi crezut că e posibil așa ceva în urmă cu șase luni.
E momentul să ne asumăm o perioadă în care colaborarea dintre țările noastre să fie ireproșabilă la toate nivelurile, pentru a demonstra fără putință de tăgadă că votul de duminică a fost o investiție corectă din partea cetățenilor moldoveni. Putem fi siguri de pe acum că, după ce își vor reveni din șoc, forțele revanșarde și antieuropene vor începe o campanie permanentă împotriva activității noului guvern și a orientării sale reformiste, anticorupție și proeuropene.
De aceea trebuie să ne asigurăm că nu vom face niciun pas greșit, la niciun nivel, indiferent de interesele particulare care ar încerca să îl justifice.
Până de curând, anunțurile colaborărilor noastre se rezumau la numărul de doze de vaccin anti-COVID sau la ajutoare financiare puse la dispoziție de București.
Dacă vrem ca situația să se schimbe radical, e nevoie de o mobilizare de substanță și de durată din partea noastră. E bine să renunțăm să aplaudăm false forțe unioniste care sub un pretext național încearcă să creeze o situație incendiară.
Din fericire, scorul AUR la Chișinău e ridicol de mic, dar asta este insuficient atât timp cât promovăm în continuare clovni politici pe post de politicieni responsabili.
Ar fi bine să ne întoarcem la valorile noastre și să continuăm lupta anticorupție și reforma justiției și administrației la care suntem restanți. Ar fi bine să nu confundăm interesul României cu cel al Guvernului Orban de la Budapesta și să ne construim politici la București pe agende populiste externe. La fel de potrivit ar fi să fim foarte atenți la cei pe care îi trimitem să ne reprezinte la Chișinău, de la diplomați până la jurnaliști sau analiști.
Datoria noastră este, așadar, să înțelegem că trebuie să fim un partener natural și de urmat pentru Republica Moldova și că dacă noi eșuăm în proiectul nostru politic e posibil ca acest lucru să aibă repercusiuni serioase și la Chișinău.
Orice derivă populistă la București se va simți și la Chișinău, să nu aveți nicio îndoială.
Nu putem cere Republicii Moldova să facă reforma justiției atât timp cât noi nu suntem în stare să o facem până la capăt, iar situația Secției Speciale vorbește de la sine. Mai sunt multe exemple de dat, iar la unele capitole trebuie să recunoaștem că ar trebui să privim peste Prut pentru a învăța câte ceva, începând cu câteva acțiuni relevante ale Curții Constituționale de la Chișinău și mergând până la modul în care au loc numărătoarea și raportarea rezultatelor alegerilor. Victoria Maiei Sandu este rezultatul muncii sale. Efectul acestei victorii trebuie să fie o responsabilizare a politicului din România la un grad nemaiîntâlnit până acum din 1990 și până astăzi.
Electoratul din România a dat de mai multe ori semnalele pe care le vedem astăzi în Republica Moldova. Dacă nu suntem în stare să pricepem că problema este a clasei politice, înseamnă că suntem predestinați să eșuăm.
Dar sper ca exemplu Maiei Sandu să fie un ultim imbold care să ne trezească la realitate în ceea ce ne privește pe noi și în ceea ce avem de făcut pentru cei pe care îi numim cu emfază „frații noștri de peste Prut”.
