O criză fără precedent, așa cum este actuala criză din energie, presupune măsuri speciale, luate în timp util.
Faptul că oamenii (gorjeanul din Turburea este doar un exemplu) ajung să se sinucidă din cauza facturilor la energie ar trebui să fie un mare semnal de alarmă pentru guvernanți.
Faptul că peste 20.000 de IMM-uri și-au încetat activitatea din noiembrie încoace, iar mari unități industriale (Azomureș, ALRO) iau în calcul reducerea sau încetarea producției din cauza costurilor energetice ar trebui să fie o temă urgentă, inclusiv pentru CSAT. Degradarea abruptă a economiei având consecință directă creșterea șomajului este o chestiune de siguranță națională. Și trebuie tratată ca atare.
Din păcate, președintele Iohannis pare a nu înțelege deloc gravitatea situației, sau o privește pasiv, iar ministrul Energiei, în loc să devină parte a unei soluții pentru protejarea cetățenilor și a companiilor, generează în continuare confuzie, nesiguranță, iresponsabilitate, încercând a pasa vina în curtea tuturor, mai puțin în propria-i curte.
Demisia domnului Virgil Popescu ar fi primul gest de responsabilitate al Guvernului Ciucă în ceea ce privește criza energetică din România.
Semnalele repetate trase de specialiști în probleme macroeconomice, de experți în energie nu mai pot fi tratate pe colțul mesei Guvernului. Furtuna creșterilor prețurilor la energie, declanșată și ca urmare a slăbiciunilor statului român (ANRE, se aude?!), riscă să genereze un proces de destructurare economică afectând major șansele țării noastre la un viitor sustenabil, aruncând în sărăcie milioane de români.
Să nu uităm un aspect important. Bugetul pe 2022 este construit pe o proiecție hiperoptimistă privind colectarea veniturilor la buget. Or, reducerea sau oprirea activității productive în industrii importante va impacta negativ capacitatea de colectare a veniturilor bugetare, cu efecte negative în lanț si asupra programelor de investitii și asupra politicilor sociale de protejare a celor vulnerabili.
Pe de alta parte, atât PSD, cât și PNL trebuie să dea urgent socoteală pentru milioanele de lei din bani publici care s-au cheltuit pe campaniile de acum două-trei luni în care manipulau oamenii cu privire la modul în care vor reuși ei să evite haosul facturilor.
„Plafonăm prețurile la energie și la gaze”, spunea PSD pe panouri publicitare închiriate pe bani grei în toată țara și în campanii scumpe pe social media.
„Trecem iarna cu bine”, se lăudau cei de la PNL pe website-uri de tip ajutorlafactura.ro, în campanii sofisticate la fel de scumpe în social media și în presă.
Ce avem acum, după trei luni? Prețuri explodate la facturi. Neputința ticăloasă a domnilor Ciucă, Ciolacu și Cîțu, care recunosc că legea este proastă și ineficientă.
Punerea oamenilor pe drumuri pentru a-și căuta dreptatea prin tribunale și pe la instituții, făcând reclamații și plângeri penale, este o bătaie de joc. Nu cetățenii sunt vinovați că statul nu le apără interesele așa cum se cuvine.
Ca parlamentar, cred că se impune reunirea de urgență a Parlamentului României, în sesiune extraordinară, pentru a discuta și găsi măsuri eficiente pentru protejarea cetățenilor și a companiilor românești.
Propunerile actualei coaliții de compensare și plafonare a prețurilor la energie electrică, pe de o parte, nu produc efecte corespunzătoare în buzunarele oamenilor, iar pe de altă parte sunt valabile până la sfârșitul lunii martie.
Rămân două întrebări la care Parlamentul și Guvernul trebuie să ofere răspunsuri serioase:
1. Ce se va întâmpla după luna martie?
2. Ce se va întâmpla în iarna viitoare și după?
Soluția nu stă în simpla apăsare a unui buton, ci într-un mare puzzle în care România trebuie să înceapă să își grupeze piesele. Soluția presupune abordarea în paralel a mai multor componente astfel încât toate, puțin îmbunătățite, să genereze efecte pozitive și simțite de către cetățeni.
Este evident că o soluție unanim acceptată este ca România să-și crească rapid capacitățile de producție, însă acest lucru nu se întâmplă peste noapte și nici Guvernul României nu pare cel mai eficient administrator al acestui proiect pe termen lung.
În ceea ce privește soluțiile pragmatice pe termen mediu:
A. Noi depozite de gaz în galeriile fostelor exploatații de sare.
Zona gazelor naturale are cererea cu oferta care se întâlnesc în două puncte: comercial, prin preț, și livrări fizice, prin înmagazinare. Cele două puncte sunt puternic legate unul de altul, un deficit de înmagazinare înseamnă un excedent de cerere, deci creștere a prețurilor, un excedent de înmagazinare îți arată un excedent de ofertă și o scădere a prețurilor.
De-a lungul curburii Carpaților, există galerii ale fostelor exploatații de sare pe lângă care trece o magistrală de gaz. Corpul de ingineri ai Armatei, alături de alți specialiști români, ar putea rapid pune la dispoziție câteva astfel de zone fezabile care sunt sau pot fi ermetizate și înmagazina gaz. Structura salină are marele avantaj de a nu se prăbuși atunci când este depresurizată și de a nu reacționa în contact cu gazul și mai ales... deja există.
B. Compensare indirectă pentru creșterea producției energiei „la cheie” atunci când prețurile pieței permit și nu pentru consumatorul final.
Directiva UE care promovează energia din surse regenerabile prevede, în același timp, obligativitatea investirii în centralele clasice pentru a fi asigurat rezerva în perioadele în care nu este vânt sau soare.
Este clar că cererea de energie este mai mare decât oferta din diverse motive, acesta fiind și unul dintre factorii care influențează creșterea prețurilor. România importă adesea energie la un preț mai mare decât îl poate produce cu toate costurile incluse în plan intern, iar această paradigmă trebuie atenuată cât mai rapid.
Complexul Energetic Oltenia este cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune la cheie (indiferent de condițiile meteorologice). Acest complex este sufocat de obligațiile de plată a certificatelor de carbon și de un management putred, inert față de dinamica pieței de energie, dar tot C.E.O. are marele avantaj că, față de multe alte surse de producere a energiei, poate fi pornit atunci când este nevoie pentru echilibrarea sistemului energetic național.
Incluzând prețul certificatului de carbon, Complexul Energetic Oltenia produce energie cu 550 RON/MWh, iar de câteva luni prețul zilnic de tranzacționare este în jurul valorii de 1.100 RON/MWh, context ce ar trebui fructificat.
La Rovinari și la Turceni stau modernizate, dar nefolosite unul, respectiv două blocuri energetice de câte 330 MW fiecare, C.E.O. funcționând acum cu două blocuri la Rovinari, unul la Turceni și unul la Ișalnița (Dolj).
În locul compensării prețului pentru consumatorul final, mecanism greoi și care nu produce rezultate, însă consumă bani mulți, România ar putea decide compensarea parțială indirectă, cu o suma totală mult mai mică a costurilor pentru certificatele de carbon, dând posibilitatea imediată (refacerea stocurilor de cărbune) pornirii celor 1-3 grupuri descrise mai sus și producerii suplimentare până la 1 TWh în piața internă, ceea ce ar duce la scăderea prețului la energia tranzacționată. Adăugăm aici beneficiile în lanț generate de activitatea economică (evitarea disponibilizărilor până la împlinirea vârstei de pensionare, taxele întoarse în economia locală și națională, eventuale locuri noi de muncă). Cu o politică energetică ondulată după evoluția prețurilor și cu o subvenționare parțială din partea Guvernului a certificatelor de carbon, C.E.O. ar putea fi pornit la o capacitate mai mare atunci când prețurile energiei ar fi peste o valoare stabilită din perspectiva eficienței financiare, respectând obligațiile de mediu și principiul „poluatorul plătește”.
C. Aplatizarea curbei de sarcină
Tranzacționarea energiei electrice este caracterizată de relevantul atribut al imposibilității înmagazinării directe a energiei produse. Se poate însă:
1. Înmagazina sursa producătoare de energie (vezi pct A cu mărirea depozitelor de gaz și pct B cu depozitarea cărbunelui și utilizarea lui când prețul pieței o permite a fi eficientă), la care se poate adăuga implementarea, eventual la o dimensiune mai redusă, a proiectului de producere a energiei electrice prin pompaj de la Tarnița – Lăpuștești – proiectul inițial suporta până la 1.000 MWh;
2. Schimbarea comportamentului de consum al utilizatorului final.
În ceea ce privește cel de-al doilea aspect menționat mai sus, cheia este montarea unor contoare inteligente care să reducă presiunea pe vârfurile de consum, când se cere energie, dar nu se poate produce (crește prețul). Aceste contoare inteligente se înscriu în trendul Internet of Things, capabile să interacționeze atât cu consumatorul final, cât și cu distribuitorul. Cu tarife orare diferite în contractul de furnizare a energiei electrice (noaptea energia se produce în continuare, dar nu se consumă într-atât), comportamentul utilizatorului final se va schimba, aplatizându-se semnificativ curba de sarcină din Sistemul Energetic Național. Mașinile electrice vor fi mai des puse la încărcat noaptea, aerul condiționat și încălzirea vor fi controlate a porni atunci când planul tarifar va avea un preț mai mic (se poate pentru câteva ore chiar și ziua), marii consumatori industriali s-ar muta cu producția energofagă după intervalele orare cu tarife mai mici. Pentru toate acestea, trebuie ca modalitatea de contorizare să fie una inteligentă, aspect care, coroborat cu o politică energetică structurată, ar aplatiza semnificativ curba de sarcină, reducând presiunea stabilizării sistemului energetic național, ducând în final la scăderea prețului pentru consumatorul final.
Toate aceste soluții pe termen mediu trebuie văzute alături de soluțiile pe termen lung de creșterea capacității de producție deja prezentate (exploatarea gazelor din Marea Neagră, conversia unor centrale pe gaz, subvenționarea prosumatorului), însă au avantajul posibilității implementării mai rapide, cu efecte în prețul final al energiei.
