Referendumul pe căsătoriile gay și balanța puterilor
Cine sunt actorii?
Curtea Constituțională, în noua formulă, a avut pe masă două solicitări – câte una din fiecare tabără. Coliția pentru familie este o organizație în care ortodocși, unitarieni, catolici și protestanți au mobilizat trei milioane de semnături, de șase ori mai multe de câte era nevoie, pentru ca textul Constituției să interzică explicit familia homosexuală. Articolul 48 al Legii fundamentale spune că o căsătorie liber consimțită între soți reprezintă o familie. Este o formulă la care a lucrat, la vremea redactării textului, actualul judecător CCR Marian Enache, aflat, la începutul anilor 90, în comisia lui Antonie Iorgovan, părintele Constituției.
În aceeași ședință, CCR a avut de judecat o excepție de neconstituționalitate, formulată de un cuplu gay, care a cerut anularea interdicției căsătoriilor între persoane de același sex, adică a două alineate dintr-un articol (277) din Codul civil. Așadar, judecătorii CCR erau în situația ori-ori. Ce soluție au ales.
Au amânat discuția despre recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex pentru septembrie și i-au dat aviz referendumului pentru interzicerea căsătoriei gay.
Trebuie înțeles că judecătorii CCR nu s-au pronunțat în favoarea vreunui tip de căsătorie, ci doar au spus că, dacă se va face referendum, nu sunt îngrădite drepturile homosexualilor. De ce au recurs judecătorii la o astfel de soluție?
În primul rând, pentru că una este să îți asumi declararea ca neconstituțional un text de lege cum este Codul civil și alta este să te angajezi cu doar un aviz care demarează procedura de revizuire a Legii legilor – Constituția.
În al doilea rând, CCR s-a folosit de o Convenție a CEDO. După ce mai multe cupluri homosexuale care au pierdut în instanțele din țara lor dreptul de a le fi legalizată căsătoria, CEDO a lăsat la latitudinea fiecărei țări să decidă. Cu alte cuvinte, neexistând o normă europeană comună, CEDO a considerat că, fiind vorba de credință și etică, deciziile în privința căsătoriilor sunt de natură internă, nu comunitară. Așa se explică de ce, fără Brexit luat în calcul, avem în UE 17 state în care nu sunt permise căsătoriile de același sex și 12 în care sunt recunoscute.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Acum va intra în scenă actorul de care depinde organizarea sau nu a referendumului. Vorbim de Parlament, cel care trebuie să formeze o majoritate de două treimi pentru ca un text de revizuire să fie aprobat și abia apoi să fie organizat referendumul.
Politicienii români nu s-au mai înțeles cum anume să modifice Legea fundamentală de dinainte să devenim membri UE. Acest Parlament a avut nevoie de peste zece ani pentru a dezincrimina, printre altele, homosexualitatea, ca o condiție de negociere a aderării la UE. Mai important decât atât, acum nu există niciun răspuns și nicio inițiativă politică a partidelor pe această problemă. La CCR a fost confruntarea a două tabere care de ani de zile își strigă ferm solicitarea. În Parlamentul nostru nu există vreo poziție explicită și asumată în favoarea sau împotriva oricăreia dintre părți.
Clasa politică din România a pierdut de multă vreme inițiativa marilor dezbateri ale societății și este percepută ca fiind preocupată doar de legalizarea propriilor privilegii și de dezincriminarea sau îndulcirea pedepselor pentru corupție. Falimentul de popularitate le bate la ușă.
În plus, mai trebuie luat în calcul un precedent. Parlamentarii români au refuzat să pună în aplicare referendumul care-i reducea pe ei înșiși la 300 de membri și la o singură cameră. Campania electorală ar putea fi un pretext pentru ca redactarea și votarea legii de revizuire a Constituției să fie tergiversate. Dacă ar fi existat poziționări ale partidelor în chestiunea acceptării sau a respingerii căsătoriilor gay, dacă s-ar fi confirmat o majoritate de două treimi, teoretic ar fi fost posibil ca referendumul să fie organizat odată cu alegerile parlamentare. Ar fi fost mai ieftin!
Să fie însă reticente partidele față de acest subiect doar pentru că inițiativa îi aparține Bisericii? Biserica Ortodoxă a mobilizat preoții pentru strângerea de semnături, iar în fruntea lor s-a așezat Patriarhul Daniel. Într-o predică de la începutul acestui an, înaltul prelat a anunțat campania și i-a explicat și mobilul – interzicerea modelelor noi de căsătorie, cum le-a numit. Iar asta nu printr-o lege, ci doar prin Constituție. Familia se găseşte într-o situaţie fragilă şi dificilă, deoarece modelul însuşi al familiei tradiţionale este considerat de unii ca fiind învechit sau perimat, spunea Capul BOR în ianuarie. La finele lui mai, după o campanie de doar cinci luni așadar, cu ajutorul mai multor confesiuni, toate creștine, cele trei milioane de semnături au arătat autoritatea instituțională pe care o are Biserica. Cel puțin partidele, aflate acum în jocurile electorale, ar putea lua exemplul Bisericilor, care, în privința capacității de mobilizare, au depășit pe oricare dintre partide luate individual. Niciun partid nu asemenea eficiență. Și, mai ales, nicio formațiune politică nu are influența pe care a exercitat-o asociația multiconfesională asupra societății – de la deschiderea discuției la organizarea strângerii de semnături. Rămâne de urmărit dacă partidele vor intra în dezbatere în trena BOR sau vor acționa independent. În campanie electorală există vreun partid în România care să se plaseze în opoziție față de instituția cu agenții electorali cei mai eficienți?
