Profeții sărăciei

Data publicării:
Andrei Lupu
Andrei Lupu
Deputat REPER
Agora Digi este un proiect editorial al Digi24.ro, o platformă unde sunt invitați să contribuie cu opinii, idei și comentarii cei mai importanți lideri politici, lideri de opinie, personalități marcante ale vieții publice. Andrei Lupu este avocat și deputat REPER.
andrei lupu, deputat usrl plus, cu camasa albastra si mainile impreunate
Andrei Lupu. deputat REPER. Credit foto: Steluța Popescu

De 30 de ani, PSD se ocupă cu gestionarea sărăciei și comisionarea mizeriei în care trăim cu toții. Modul în care înțeleg ei să gestioneze grevele actuale, folosirea sindicatelor de-a lungul anilor pe post de bâtă politică și lipsa de soluții sunt doar câteva dintre mărcile cu care acest partid toxic ne-a obișnuit.

Îmi este foarte clar astăzi că PSD este un partid lipsit de idei. Acest partid mâncat de corupție nu a oferit niciodată o soluție pentru România. Tot ce a știut să facă a fost să țipe că alții încearcă să schimbe ceva, din frica primitivă de a nu deveni irelevanți politic. Și-a existat un public pe care l-a transformat într-unul captiv prin politici sociale ineficiente și prin controlul programelor de știri și al unui număr cât mai mare de jurnaliști. În acest fel, am ajuns ca un număr mare de naivi să creadă că PSD chiar are o soluție politică pentru România când, de fapt, acești politicieni sunt unii dintre cei mai incompetenți oameni politici pe care i-am avut vreodată.

Ei nu înțeleg cum se mișcă lumea, dar au curajul bișnițarilor care fură de la săraci crezând că lumea se reduce la șmecheria lor. PSD nu înțelege Europa, nu pricepe nimic din ce urmează să vina peste noi în anii următori si e mulțumit că sondajele le sunt favorabile. Un partid de speculanți pentru care limitarea informației și aruncatul cu minciuni sunt mijloace politice. Nu am primit nimic valoros de la acest partid în 30 de ani. În schimb, șmechereală cât cuprinde. Premierul lor a făcut pușcărie, protejatul acestuia a plagiat cu nerușinare, și-au ales un stăpân de moșie care a terminat în pușcărie și e mai nou bucătar amator. Acești oameni, în jurul cărora au crescut buruieni politice mai înalte decât casa, sunt nașii domnului Ciolacu. Cel care astăzi se joacă de-a ventrilocul cu premierul Ciucă. Politic, PSD l-a mai crescut și pe Vadim Tudor, așa cum îl crește astăzi pe Simion, și a paralizat PNL de mai multe ori, educându-l să-i fie sluga perfectă care să scoată castanele din foc.

Nu avem ce aștepta de la acești oameni periculoși în inconștiența lor și sper ca grevele să continue, pentru că e nevoie ca societatea civilă să se trezească și să înțeleagă că drumul pe care mergem este unul profund greșit. Țara asta are nevoie de oameni care să creadă în ea și să o iubească sincer. Să aibă curajul să greșească încercând să facă lucrurile mai bune și să nu le fie teamă să încerce până când reușesc. Modelul pe care îl propune PSD și pe care PNL l-a îmbrățișat dintr-un calcul politic fricos și meschin sunt stagnarea, sărăcia, hoția și prostia. Din acest motiv avem nevoie de curaj dacă vrem să trăim mai bine și primii care au făcut acest pas sunt profesorii cărora sper să li se adauge în curând și doctorii.

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...