În momentul în care scriu acest articol, petiția pentru organizarea unui al doilea referendum în Marea Britanie a strâns 2,8 milioane de semnături. Multe, dar totuşi puține față de cele 17 milioane de voturi care au scos Regatul Unit din Uniunea Europeană.
Încercarea celor 2 milioane de a repara ceva din dezastrul produs de concetățenii lor oscilează între disperare şi eroism. O întreagă generație de oameni tineri, aşa-numiții millenials, se simte trădată de bătrâni - majoritari votanți pro-Brexit. Milenariştii, născuți într-o lume globală, în care tehnologia, piața comună şi revoluția curselor aeriene low-cost au şters granițele dintre țări, văd în Brexit o pușcărie. Nu numai Marea Britanie riscă acum să fie mult mai izolată şi mai mică, ci şi lumea lor s-a împuținat peste noapte. De unde şi încercarea aceasta eroică de a-şi salva lumea în care au deschis ochii.
În acest timp, apar din ce în ce mai multe semne că unii britanici au votat Brexit cu ochii închişi: de la informația dată de Washington Post, potrivit căreia, după referendum, britanicii au încins motorul de căutare Google cu întrebarea „Ce este UE?", semn al unui vot dat în necunoştință de cauză, până la explicația senină a lui Nigel Farage că principala temă de atac a campaniei „Leave" a fost o minciună.
În aceste condiții, unii se întreabă ce valoare are referendumul şi de ce nu s-ar putea, la o adică, să fie ignorat de Parlament sau să fie reluat ca urmare a petiției celor 2 milioane?
Dacă s-ar fi ținut în România, lucrurile ar fi fost mai simple. La noi, votul este „o lozincă", vorba unui fost premier de tristă amintire, iar referendumul un simplu sondaj cu care parlamentarii îşi şterg pantofii. Dacă ar fi ținut cont de voința populară, azi aleşii noștri ar fi fost mai puțini (doar 300) şi mai strâmtorați (într-o cameră). Dacă simpla majoritate a celor care se prezintă la vot ar fi prevalat, un președinte al României ar fi plecat de la Cotroceni.
Noi avem o lungă tradiție a desconsiderării votului popular. La noi, tovarăşii au știut întotdeauna mai bine. Și păstrează aceeași aroganță și în zilele noastre. Priviți doar cum se comportă Parlamentul de la Bucureşti, ce pretenții au aleşii noştri, ce decizii iau în disprețul celor care i-au ales.
Simpla pretenție de a nu fi judecați în conformitate cu legile oamenilor de rând indică ruptura dintre aceşti (supra)oameni şi alegători. Ați înțeles de ce dl. Titus Corlățean, fost ministru de Externe, a trebuit să vină „cu argumente juridice" în fața colegilor săi din Senat, şi nu într-o sală de judecată, în dosarul „Diaspora" privind votul din străinătate? De ce trebuie politicienii să judece un abuz în serviciu, şi nu un judecător? De ce aceşti politicieni, mai bătrâni sau mai tineri, dar obişnuiți cu toții cu „vechile datini", nu se pot freca de oamenii de rând într-o sală de judecată?
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Justiția asta supărătoare, care le-a fost impusă de UE, de britanici şi de americani şi care le-a trimis atâția tovarăşi de nădejde după gratii, ar trebui oricum să înceteze.
„Ne-am întors în anii '50”, spunea senin președintele Senatului, în emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, vorbind de valul de politicieni care trece în ultima vreme pragul DNA. Îl întrebasem de ce au nevoie parlamentarii de acest filtru - aviz din partea Legislativului pentru începerea urmăririi penale. De ce nu pot fi reținuți, arestați și judecați ca niște corupți de rând? Unde procurorii văd „corupție”, parlamentarii văd „atac politic și stalinism”, a venit explicația. Această retorică antiJustiție le este picurată seară de seară în urechi telepectatorilor, tot așa cum ani de zile tabloidele britanice au scris zeci de mii de articole despre „pericolul” migrator din Est (valurile de români care vor invada insula, să le fure britanicilor joburile și ajutoarele sociale) și nenorocirile pe care le aduce Uniunea Europeană pe capul bietului cetățean britanic.
În aceste condiții, mă întreb câți parlamentari români, deranjați de complicațiile pe care le-a adus UE în viețile lor, nu visează în sinea lor la un Roexit.
Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea pe Facebook