Partenerii strategici au anunţat că nu sunt pregătiţi să se despartă de România

Data actualizării: 17.04.2018 15:23 Data publicării: 17.04.2018 15:17

Iohannis Dragnea Dorneanu Tariceanu agerpres_9360028 — Foto: Agerpres

Politica internă este măcinată de scandaluri ajunse la o amploare fără egal de la aderarea României la Uniunea Europeană şi NATO. Totuşi, în ciuda unor strategii cinice şi costisitoare şi a unei atenţii sporite la detaliile cele mai meschine, cei care de un an şi jumătate nu slăbesc o clipă menghina în care strâng statul de drept acordă o atenţie superficială unui aspect care se poate dovedi decisiv: cel geopolitic.

"Vom sesiza Curtea Constituțională cu privire la refuzul Președintelui de revocare din funcție a procurorului șef al DNA!", scria Tudorel Toader, luni seară, la scurt timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu o revocă pe şefa DNA.

"Cea mai importantă decizie pe care am adoptat-o astăzi este legată de propunerea pe care am făcut-o colegilor mei să organizăm un miting mare al PSD pentru susținerea familiei tradiționale", anunţa Liviu Dragnea, tot luni, anterior pronunţării şefului statului pe cazul Kovesi. În aceeaşi zi, liderul PSD se forţa să ascundă de ochii lumii informaţia, venită pe canale credibile, privind nu doar începutul de ruptură dintre premier şi şeful său pe linie de partid, ci mai ales presiunile lui Dragnea în sensul adoptării unei noi ordonanţe de urgenţă de tipul OUG 13.

Un tablou, aşadar, sumbru, care prevesteşte înteţirea pe mai departe a acţiunilor ostile statului de drept şi a unor operaţiuni în format nou de şubrezire a instituţiilor angrenate în protejarea acestuia. Grav? Da. Nou? Deloc. Nici Toader, cu intenţia sa de a se face şi mai mult de ruşine prin atacarea deciziei preşedintelui la CCR şi nici Dragnea, cu mitingul său - o manipulare primitivă şi-o temă fabricată - nu au produs zilele astea vreo revelaţie.

Şi totuşi, o noutate sau, dacă vreţi, o undă de prospeţime, şi-a făcut în ultima vreme apariţia, doar că nu dinspre zona politico-penală, ci din partea opusă.

Vom intra, mai jos, în detalii, dar nu fără a menţiona întâi indiciul: anunţul făcut de preşedinte (care preşedinte, conform legii, ar fi avut şi posibilitatea de a amâna la nesfârşit să se pronunţe pe cererea ministrului) s-a suprapus pe un set de semnale externe care nu pot fi trecute cu vederea nici măcar în Kiseleff 10 (indiferent de câtă paradă fac capii coaliţiei PSD-ALDE când se confruntă cu mesajele de substanţă care vin de afară).

Dar s-o luăm cu începutul.

La ora actuală, pe plan intern, există trei piloni principali care şi-au asumat menţinerea României pe cursul euroatlantic: preşedintele, procurorul general şi procurorul şef al DNA, respectiv serviciile de informaţii.

Cu bune şi cu rele, cei trei vectori acoperă tot atâtea zone cruciale:

*relaţia politică cu partenerii strategici şi garantarea respectării angajamentelor asumate de statul român la momentul aderării la UE şi NATO - preşedintele

*desţelenirea spectrului politic şi de business, sufocate de corupţie, pentru a crea condiţii de posibilitate unui set larg de reforme de care e mare nevoie - DNA

*limitarea penetrării ruseşti a spaţiului politico-economico-militar românesc, condiţie fundamentală inclusiv pentru integritatea, funcţionalitatea şi eficienţa primilor doi piloni, amintiţi mai sus - serviciile de informaţii

Ei bine, luna aprilie a fost una fastă pentru cele trei entităţi, dat fiind faptul că au primit reconfirmări în serie şi garanţii de sprijin pe mai departe de la principalii piloni externi care contribuie la menţinerea României pe linia de plutire: SUA, Franţa şi Germania. Un lucru deloc neînsemnat, în condiţiile în care Preşedinţia, DNA, Parchetul General şi serviciile de informaţii se află, de un an şi jumătate, sub tirul unor teste de stres fără precedent.

Rolul Statelor Unite, Franţei şi Germaniei în stabilitatea României şi menţinerea unor proiecţii viabile în materie de securitate şi bunăstare este, la momentul 2017-2018, mai mare ca oricând de la aderarea noastră la Uniunea Europeană şi NATO.

SUA reprezintă în primul rând cheia de boltă a oricărei ecuaţii de securiate în această zonă, fapt devenit cu atât mai evident în acest climat profund poluat de pretenţiile Rusiei de a-şi delimita sfera de influenţă ca-n anii Războiului Rece.

Iar rolul Franţei şi Germaniei devine central nu atât din perspectivă securitară, cât mai ales politică şi economică. Trăim vremuri marcate de ceea ce numeroşi analişti descriu drept oboseala şi lentoarea UE într-un moment în care e obligată să se adapteze din mers la dinamici pentru care nu avea instrumente prevăzute în proiect, dinamici care îşi au resortul deopotrivă în siajul crizei economice şi procesului de extindere spre Est. Având în vedere arhitectura geopolitică a continentului, orice reformă structurală a Uniunii Europene depinde de randamentul motorului franco-german care, de principiu, are azi şanse mai mari ca ieri să-şi regleze turaţiile, odată cu apariţia tandemului Macron-Merkel.

De principiu, căci în practică rămâne încă de văzut care sunt şansele de succes, în condiţiile în care, aşa cum semnala recent un material din Politico, lui "Emmanuel Macron i-a fost mai uşor să ajungă preşedinte la 39 de ani decât îi va fi să reformeze Europa", iar în ceea ce o priveşte pe Angela Merkel, ei bine, recentele alegeri din Germania au reliefat cel puţin un lucru cert: cancelara rezistă, dar nu mai e la apogeu.

Însă dincolo de aceste amănunte, esenţa rămâne: Franţa şi Germania şi-au asumat, cel puţin, încercarea de a da Europei un suflu nou, Macron face, azi, un pas important în acest sens, prin discursul de la Strasbourg, iar România are toate motivele să privească cu interes şi să contribuie la reconstrucţie făcând singurul lucru pe care, realist vorbind, îl poate face: consolidându-şi statul de drept, democraţia, competititvitatea economică. N-are nimeni alte aşteptări, iar dacă ne uităm la ce se întâmplă de la venirea PSD-ALDE la putere, cu siguranţă a reuşi în acest demers va fi considerat de toţi partenerii drept un eveniment de primă mărime.

"România este astăzi, după 10 ani de când suntem membri, un stat membru matur, cu un profil pro-european foarte puternic, care doreşte să fie un membru re-fondator al Uniunii Europene", spunea preşedintele Klaus Iohannis, după întrevederea cu omologul său francez, în august 2017, la Palatul Cotroceni. Iar o săptămână mai târziu considera consolidarea relației transatlantice "de o importanță covârșitoare pentru însăși existența civilizației democratice occidentale" şi arăta că "trebuie să fim alături de acele state membre care acționează pentru consolidarea Uniunii" (detalii AICI).

Ei bine, nucleul "re-fondator al Uniunii Europene" la care se referă Iohannis sau "care acționează pentru consolidarea Uniunii" sunt în primul rând două: Germania şi Franţa. Iar dinspre ele, dar şi de dincolo de Atlantic a curs în ultimele două săptămâni cu semnale clare de sprijin pentru acea parte a leadership-ului de la Bucureşti ale cărui acţiuni converg spre liniile directoare enunţate de preşedinte. Şi care, după cum spuneam în deschiderea textului, sunt azi următoarele: Preşedinţia, Parchetul General şi DNA, respectiv serviciile de informaţii (din motivele invocate tot acolo, nu le mai reiau).

Mai jos, trecerea în revistă a acestor mesaje (în ordine cronologică):

*Ambasadorul Germaniei: Iohannis se poate baza pe foarte mulţi prieteni politici în Germania (interviu în Revista 22, la începutul lui aprilie). Cord Meier-Klodt: "Președintele Iohannis este foarte apreciat în Germania ca un partener de încredere și se poate baza pe foarte mulți prieteni politici" (subl. n.), declara ambasadorul german. Fusese întrebat dacă l-ar susţine Germania pe Iohannis pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European, o miză care se joacă, urmând ca linia să fie trasă în 2019, când expiră mandatul polonezului Donald Tusk. De reţinut, însă, şi ceea ce spune mai departe diplomatul, întrucât rezonează puternic cu poziţia de principiu a preşedintelui român în chestiunea relaţiei cu UE: "Indiferent de felul în care se va desfășura acest subiect, noi privim cu mult interes spre președinția rotativă a UE pe care o va prelua România anul viitor pentru prima dată. Nu există o ocazie mai potrivită pentru România, care poate acum juca un rol și mai important pentru soluționarea marilor probleme ale Uniunii Europene, tematici generale privind viitorul UE, migrația, Brexit, cadrul financiar multianual, și poate să-și aducă aportul cu expertiza pe care o are în această regiune, referitor la Republica Moldova și Balcanii de Vest".

*Ministrul de Externe al Franţei se întâlneşte la Bucureşti cu Laura Codruţa Kovesi chiar înaintea unui moment crucial pentru şefa DNA şi imediat după publicarea Raportului GRECO (decizia preşedintelui la propunerea ministrului Justiţiei), conştient fiind că o parte a leadership-ului de la Bucureşti se va simţi lezat (detalii AICI).

*Recenta vizită în SUA a şefului SRI, Eduard Hellvig, pune sub lupă ultimele tendinţe în dosarul parteneriatului strategic al României cu Statele Unite.

În esenţă, semnalul transmis de partea americană este cât se poate de clar. Iată câteva exemple:

-Cu CIA: "colaborarea se derulează în toate domeniile de interes actual pentru securitatea celor două state (...)".

-Cu FBI: "reprezentanții Biroului Federal de Investigații au reiterat importanța continuării parteneriatului strategic dintre serviciul de informații român și cel american".

În SUA, Hellvig a avut şi alte întâlniri, inclusiv la Departamentul de stat, dar şi cu membri ai puterii legislative. Aş nota că acest din urmă episod are importanţa sa aparte în contextul scandalului întreţinut de aripa politico-penală de la Bucureşti pe tema protocoalelor SRI-parchete (pe care l-am comentat - AICI).

Cu toate că în comunicatul SRI nu apare nimic explicit despre eventuale discuţii pe acest subiect, eu tind să cred că ele au existat şi aş atrage atenţia mai cu seamă asupra paragrafului de mai jos: "Vizita în Statele Unite ale Americii s-a încheiat cu o întâlnire a directorului SRI cu membrii Comitetului Camerei Reprezentanților pentru controlul comunității americane de intelligence (HPSCI). În cadrul convorbirilor, oficialii au împărtășit experiențe instituționale naționale în relația dintre servicii și societate, despre rolul extrem de important pe care parlamentele îl dețin în menținerea organizațiilor de intelligence în limitele democrației și în serviciul exclusiv al cetățenilor, dar și pentru asigurarea mecanismelor legislative și resurselor bugetare necesare îndeplinirii misiunilor în contextul de securitate actual".

Însă faptul că e posibil ca subiectul să fi fost abordat în timpul vizitei lui Hellvig în SUA nu întăreşte naraţiunea coaliţiei PSD-ALDE, judecând după imaginea de ansamblu a concluziilor din comunicatul remis de SRI.

*Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron salută, în cadrul unui interviu lung şi greu, "munca preşedintelui Iohannis, care nu îşi lasă ţara din mână". Acum, pe larg: "În Europa se ridică aşa numitele democraţii iliberale. Eu văd în Europa democraţii în care oamenii au obosit. Li se spune că nu pot exista reforme, rămân ataşati de lucruri. Democraţii care se obişnuiesc cu slăbiciunea, cu nedreptatea şi inegalităţile, cu furia. Acestea fac să crească populismul care le denunţă moral, dar care nu atacă cauzele. Şi de celalaltă parte sunt democraţiile iliberale, care spun: Oamenii aceia sunt slabi, hai să nu mai respectăm democraţia, să scăpăm de independenţa magistraţilor. Polonia, Ungaria, unii în România - şi salut acum munca preşedintelui român care nu îşi lasă ţara din mână... Aceste tendinţe sunt în urcare peste tot în Europa". (detalii AICI).

*În fine, tot preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, face un pas semnificativ pe calea asumată încă din ziua în care şi-a anunţat candidatura la prezidenţialele de la Paris, respectiv a întăririi Uniunii Europene, a coeziunii şi, foarte important, a democraţiei liberale în acest spaţiu.

Cum? Prin discursul ţinut azi la Strasbourg, în Parlamentul European, în care a cartografiat viziunea sa despre noua Europă: "În faţa autoritarismului care ne înconjoară, răspunsul nu este democraţia autoritară, ci autoritatea democraţiei" sau "democraţia europeană este cea mai bună şansă", a spus, printre altele, liderul de la Élisée, întărind astfel poziţia exprimată nu cu mult înainte, în interviul la care făceam referire mai sus.

Un punct de vedere îmbrăţişat deschis şi pe loc de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, dar în care, privind acum de la Bucureşti, observăm că se regăsesc mai puţini actori politici decât ar fi fost corect şi necesar, falia fiind aşadar vizibilă.

Însă, aşa cum se întâmplă adesea în jocuri cu mize atât de largi, nu va fi loc pentru toată lumea. Cel puţin nu la vârful statului.