Antieuropenii, extremiștii, „suveraniștii” și neofasciștii de toi soiul se dau în vânt după argumentul conform căruia Uniunea Europeană este o instituție greoaie și ineficientă din cauza mecanismului rigid, unanimist, prin care se adoptă deciziile. Pe de altă parte, în aceste zile, când statele din nucleul istoric al UE (între care Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda, Belgia etc) propun o soluție logică pentru eficientizarea mecanismului decizional al Uniunii, vom vedea aceiași agitatori „suveraniști” apărând cu patos tocmai principiul veto-ului absolut – chiar și când acesta este nerezonabil, politicianist și distructiv pentru interesele UE și ale statelor membre.
Un exemplu, pentru a pune discuția în context: blocarea accesului României în Schengen, exclusiv de către (un partid din) Austria, printr-o decizie evident incorectă, prufund egoistă și electoralistă. Dar nu este o situație singulară: veto-ul a mai fost folosit și pentru blocarea unor decizii esențiale pentru sprijinirea Ucrainei în efortul admirabil de a face față agresiunii brutale a Rusiei. În aceste cazuri, dreptul la veto și principiul unanimității nu au avut nimic în comun cu interesele europene, cu spiritul european; a fost vorba doar de deturnarea populistă, cinică, a unui instrument juridic care nu ar fi trebuit să fie niciodată jucăria demagogilor. Și – așa cum spuneam – la sfârșitul acestui proces de obstrucționare „suveranistă”, tot „suveraniștii” vor fi cei care acuză UE, în campanii electorale violente, de lipsă de flexibilitate și de superbirocratizare.
Din punctul meu de vedere, dorința „Grupului de Prieteni” format în UE, în jurul motorului european franco-german, de a lansa un dialog privind eficientizarea și creșterea vitezei de luare a deciziilor în domeniul Politicii Externe și de Securitate Comună (PESC) a Uniunii Europene, este una absolut legitimă. Și cred că una dintre soluțiile naturale pentru a obține această eficientizare este inclusiv extinderea utilizării majorității calificate în domenii care țin de politică externă și de securitate comună (PESC). În fapt, în ciuda pretențiilor „suveraniste” că dreptul de obstrucționare prin veto este absolut și intangibil, lucrurile nu stau așa: posibilitatea luării deciziilor cu majoritate calificată pe teme care țin de PESC este reglementată deja în art. 31, alin. 2-3, din Tratatul Uniunii pentru mai multe situații. Cu alte cuvinte, ceea ce propune „Grupul de Prieteni” coordonat de Paris și Berlin este numai o folosire mai intensă a actualului mecanism – și numai pentru decizii care vizează politica externă și de securitate (nu e vorba, deci, așa cum vor minți „suveraniștii” în aceste zile, de o modificare a Tratatelor – acestea rămân neschimbate).
Capacitatea de a oferi suport Ucrainei și de a trage la răspundere regimul lui Vladimir Putin pentru crimele sale ar crește semnificativ în acest caz – la fel cum ar crește exponențial și viteza deciziilor UE în politica externă, făcând din Uniune un jucător diplomatic mult mai influent. Nu e întâmplător, din acest motiv, că vocile „suveraniste” care vor ataca în acest zile renunțarea la veto sunt asociate în mod tradițonal cu interesele Kremlinului.
În ceea ce privește sprijinul Românei pentru inițiativa de eficientizare a deciziilor UE, acesta mi se pare firesc și obligatoriu – având în vedere că am fost chiar noi (și încă suntem!) victima unui abuz obstrucționist comis din rațiuni populiste în cadrul procesului de primire în spațiul Schengen. Mai mult, România trebuie să se situeze în continuare în grupul statelor care pledează pentru o Uniune mai puternică și mai eficientă. Aderând la principiile propuse de motorul franco-german, ne situăm în grup cu fondatorii UE – iar diplomația noastră a militat mereu pentru a ne alătura nucleului de state membre care susțin aprofundarea integrării. Vocile țărilor care au interese legitime vor fi în continuare ascultate în cazul în care poziția lor este una specială și specifică (tratatele conțin în prezent mecanisme de salvgardare, iar garanțiile pentru state cu interese legitime vor fi întărite).
Totuși, așa cum a explicat MAE, în UE este nevoie de o schimbare a culturii de luare a deciziilor prin extinderea posibiltății de utiliza majoritatea calificată în probleme de politică externă și securitate. În condițiile în care – în ciuda războaielor sîngeroase lansate de Rusia în aplauzele „suveraniștilor” – Uniunea Europeană se va extinde în continuare, trebuie să stabilim încă de acum mecanisme și soluții suple pentru adoptarea deciziilor, protejând astfel UE de blocaje administrative și de campaniile subsecvente de denigrare din partea „suveraniștilor”.
