Câciu: România a ajuns la un grad de absorbție 93,2% pe fondurile de coeziune

Data actualizării: Data publicării:
ID229515_INQUAM_Photos_George_Calin
Adrian Câciu, MIPE. FOTO: Inquam Photos

Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, anunță că România a ajuns la un grad de absorbție 93,2% pe fondurile de coeziune din exercitiul financiar 2014-2020.

„Nu mai puțin de 22,445 miliarde euro au fost rambursate României până la acest moment. Iar procesul nu s-a încheiat, România având solicitate sume spre rambursare de încă 1,5 miliarde euro”, a precizat el.

„În materie de absorbție pe politica de coeziune, la începutul anului, România se situa la 73% grad de absorbție și îl încheie la peste 93% (plus 20 puncte procentuale într-un an). Pe perioade în cursul anului 2023, absorbția de fonduri din exercitiul 2014-2020 a constat în 3 puncte procentuale în primele sase luni și 17 puncte procentuale în ultimele șase luni”, a adăugat Câciu.

„Cheile succesului? Două: un efort comun Guvern-Parlament-beneficiari și declararea ca prioritate decizională și administrativă închiderea exercițiului financiar cu absorbție maximală”, a arătat ministrul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri