Iminența includerii Roșiei Montane în UNESCO, în ședința forului internațional de pe 25 iulie, a resuscitat discuțiile publice din jurul subiectului. Cea mai mare minciună vehiculată în ultimele săptămâni și zile, prin care se încearcă blocarea dosarului, e cea potrivit căreia o eventuală listare în Lista Patrimoniului Mondial ar afecta șansele României în procesul de arbitraj de la ICSID Washington, ajungând să plătim despăgubiri de miliarde de dolari.
În realitate, e taman ca într-un banc de la Radio Erevan. Includerea Roșiei Montane în UNESCO nu doar că nu ar afecta negativ șansele României, ci ar întări poziția țării noastre în procesul de arbitraj. Ținând cont de opiniile transmise de avocați care au câștigat definitiv, în Justiție, zeci de procese legate de proiectul minier, și care sunt implicați și în susținerea poziției României în procesul de arbitraj, precum și pe documentările personale, întinse pe aproape două decenii, ale Afacerii Roșia Montană, demontez, în cele ce urmează, cele mai frecvente ”mituri” vehiculate în spațiul public privitoare la includerea Roșiei Montane în UNESCO.
1. „România pierde procesul de arbitraj de la Washington, cu Gabriel Resources, din cauza includerii Roșiei Montane în UNESCO”
Depunerea dosarului și includerea Roșiei Montane în UNESCO nu influențează arbitrajul de la Washington din mai multe motive:
- în susținerile lor, avocații companiei Gabriel Resources acuză acțiuni ale autorităților române, în special la nivel de Executiv, din perioada 2011-2013, adică din momentul în care acțiunile Gabriel ajunseseră la un maxim istoric (vara lui 2011), atât datorită unui maxim al cotației aurului la burse, cât și a unor acțiuni și declarații ale unor reprezentanți ai instituțiilor din România care anunțau ca fiind eminentă autorizarea proiectului minier (eliberarea certificatului de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic, campania publică de susținere a proiectului de către președintele Traian Băsescu, declarațiile ministrului Mediului Laszlo Borbely etc.) și până noiembrie 2013 - momentul în care, datorită mobilizării și protestelor civice ,devenise destul de evident că Legea specială de distrugere a Roșiei Montane, inițiată de Guvernul Ponta, nu va trece, iar proiectul minier nu va fi autorizat din cauza neîndeplinirii condițiilor legale (legea specială, care a scos oamenii în stradă, în 2013, enumera, practic, aproximativ 20 de acte normative, din domeniul protecției mediului, patrimoniului cultural și drepturilor de proprietate, dar și administrativ, care trebuiau să fie exceptate, eludate, încălcate pentru ca proiectul să devină ”legal”);
- în arbitrajul de la Washington, compania solicită despăgubiri, nu autorizarea proiectului minier; compania nu poate solicita și despăgubiri, și autorizarea proiectului, în același timp; momentul procedural (potrivit regulamentului ICSID) până la care compania ar fi putut să-și schimbe pretențiile (respectiv să renunțe la solicitarea de despăgubiri și să ceară autorizarea proiectului) a expirat în toamna anului trecut (2020); în acest moment Gabriel poate cere autorizarea proiectului minier doar dacă renunță la actualul proces de arbitraj, legat de despăgubiri, și deschide altă procedură de arbitraj, pornită de la zero;
- așadar, din punct de vedere procedural, depunerea dosarului (inițial, în ianuarie 2017, ulterior redepus în ianuarie 2020), respectiv includerea Roșiei Montane în UNESCO NU are cum să afecteze negativ un arbitraj în care compania solicită despăgubiri pentru acțiuni ale instituțiilor publice românești din anii 2011-2013 și în condițiile în care, în procesul de arbitraj, compania NU a solicitat autorizarea proiectului minier;
- pe fond, includerea în UNESCO nu schimbă regimul juridic de protecție a patrimoniului cultural-istoric de la Roșia Montană, care este dat de legislația din România, în condițiile în care situl de la Roșia Montană este inclus, în forma actuală, pe Lista Monumentelor Istorice din România, clasa A (cu valoare națională și internațională), încă din anul 1992; în 1992, Gabriel Resoruces nu exista, implicit nu avea niciun drept la Roșia Montană;
- UNESCO nu aduce vreo protecție juridică suplimentară pentru patrimoniul de la Roșia Montană; în fapt, nu instituie nicio protecție juridică – a se vedea, mai jos, și mitul potrivit căruia ”includerea în UNESCO blochează orice proiect minier ulterior în zonă”.
2. „România plătește despăgubiri mai mari în procesul de la Washington, din cauza includerii Roșiei Montane în UNESCO”
Este o variantă a primului mit, fals din motivele deja enunțate mai sus. Suplimentar: ideea de despăgubiri mai mari sau mai mici în funcție de acțiunile statului român presupune un eventual proces de negociere între părți. După cum am arătat, NU se pot, însă, negocia, și despăgubiri și autorizarea proiectului minier, în același timp. E ori una, ori alta. Tertium non datur. Cât timp Gabriel nu renunță la arbitrajul privind despăgubirile, nu are cum să pună condiții care ar ține de o eventuală autorizare a proiectului minier.
3. „România pierde arbitrajul de la Washington”
Este cel mai periculos și grav mit care circulă în spațiul public, mai ales când e susținut de reprezentanți ai decidenților politici. Afirmațiile lui Victor Ponta, în calitate de prim-ministru, din toamna lui 2013, potrivit cărora România ar urma să plătească despăgubiri de miliarde de dolari dacă Legea specială de distrugere a Roșiei Montane nu va fi adoptată, sunt folosite, deja, de avocații companiei, în arbitrajul de la ICSID Washington.
În fapt, acest mit eludează tocmai poziția oficială a României (avocaților României) în proces, potrivit căreia Gabriel nu a realizat un proiect care să respecte legislația din țara noastră. Pe lângă problemele legate de protecția patrimoniului cultural-istoric, proiectul propus spre avizare și autorizare de RMGC (subsidiara Gabriel în România) încalcă, în mod special, legislația autohtonă și europeană de protecție a mediului, dar și cea privitoare la drepturile de proprietate ale localnicilor. Mai mult, compania nu a reușit să obțină ceea ce, în practica ICSID, se numește licență socială de operare pentru proiectul propus (lucru demonstrat de protestele masive din septembrie-decembrie 2013).
Toate aceste aspecte sunt detaliate, pe larg, de avocații României, în arbitrajul de la Washington. Acest scenariu, care reprezintă poziția oficială a României, nu este menționat aproape deloc în discuțiile din ultimele săptămâni.
Se induce astfel, indirect, ideea că ”oricum pierdem”, în discuție fiind doar cuantumul despăgubirilor. O astfel de idee, mai ales când e promovată de decidenți politici, vulnerabilizează grav poziția României în eventuale negocieri privitoare la despăgubiri mai mici (sau deloc). În același timp, faptul că e promovată de persoane din zona politică și/sau din spațiul public care au susținut ani la rând proiectul minier, de multe ori prin decizii și acțiuni dincolo de limita legilor, e o tentativă de manipulare grosolană a opiniei publice. Dacă (subliniez: dacă) vom ajunge să plătim despăgubiri, acest lucru ar fi cauzat de acțiunile și deciziile politice legate de Roșia Montană, începând din 1995 (data începerii Afacerii Roșia Montană) și până în noiembrie 2013 (data de referință în procesul de la Washington, început în 2014). Nicidecum de decizii privitoare la valorificarea patrimoniului cultural, din 2017, 2020 ori 2021, independente și fără nicio legătură cu proiectul Gabriel Resources.
4. „Inițiativa de includere a Roșiei Montane în UNESCO vrea să blocheze proiectul minier”
Acest mit vine în continuarea teoriei promovate de companie și susținătorii acesteia după 2010. Potrivit avocaților lui Gabriel, Roșia Montană NU ar valoare să fie inclusă nici măcar pe Lista Monumentelor Istorice (LMI) din România, cu atât mai puțin pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Avocații lui Gabriel susțin că listarea în LMI s-a făcut doar pentru a le bloca lor proiectul. După cum am mai arătat, afirmația e total contra-factuală, Roșia Montană fiind inclusă în LMI încă din 1992, înainte ca Gabriel să existe.
Includerea Roșiei Montane în UNESCO ar dinamita una dintre principalele linii susținute de avocații lui Gabriel la Washington, pentru că e o chestiune de logică elementară – un sit care are valoare pentru istoria și cultura universală are, evident, valoare și pentru istoria și cultura națională.
De aici și uriașa disperare a susținătorilor companiei și încercarea lor de a bloca includerea Roșiei Montane în UNESCO: pentru că acest lucru ar șubrezi pretențiile companiei, le-ar dinamita unul din principalele argumente de la Washington și ar întări poziția României!
5. „România e obligată să investească sute de milioane de euro în patrimoniul cultural de la Roșia Montană, dacă e inclusă în UNESCO”
Ăsta e un alt mit re-încălzit în ultimele zile. Da, România are obligația de a investi în protecția și valorificarea patrimoniului cultural-istoric. Dar asta indiferent dacă Roșia Montană (ori alt monument) e inclus sau nu în UNESCO!
Includerea în UNESCO e doar o oportunitate de a obține mai ușor finanțări legate de protejarea patrimoniului și atragerea de investiții în activități economice (în mod specific, turism) care să valorifice patrimoniul cultural-istoric în beneficiul comunităților locale și a României.
Altfel, sumele vehiculate (de peste 100 de milioane de euro și până la 400 de milioane de euro!!!) sunt, evident, exagerate. Sunt pure speculații aruncate în spațiul public fără vreo acoperire reală. Spre comparație, totuși, pentru a înțelege cât de aberante sunt sumele: de banii ăștia s-ar putea construi, fie stadion cu zeci de mii de locuri la standarde europene, fie kilometri buni de autostradă prin Apuseni, fie cel mai mare aeroport din România. Până și compania, în cele mai fanteziste minciuni publicitare promitea că ar urma să ”investească” 70 de milioane de dolari în patrimoniul de Roșia Montană (sumă la rândul ei supra-evaluată).
În fapt, galeriile romane – cea mai importantă și valoroasă componentă a patrimoniului de la Roșia Montană – s-au conservat, bine mersi, de aproape două mii de ani, fără nicio ”investiție” specială! Cea mai bună conservare a lor se face prin non-intervenție! Amenajarea vizitării în scopuri turistice a unei părți din aceste galerii a fost făcută deja, încă din perioada comunistă! Amenajarea unui muzeu (la suprafață), a unor centre de informare multi-media, restaurarea clădirilor de patrimoniu se cifrează (cumulat), la câteva milioane de euro (în funcție de cât de mare se dorește a fi amenajarea).
Repet, statul român are obligația de a conserva, proteja și valorifica patrimoniul cultural-istoric, independent de includerea lui în UNESCO. Dobândirea unui asemenea statut ar fi doar o oportunitate de a obține acești bani din finanțări externe, pe bază de proiecte sau prin atragerea și încurajarea investițiilor private.
6. „UNESCO dăunează dezvoltării comunităților locale”
Aberația asta a fost lansată, public, în 2010, de primarul din Roșia Montană, Eugen Furdui, printr-o scrisoare deschisă. Exemple din întreaga lume, dar chiar și din România, nu lasă loc de interpretări: dobândirea statutului UNESCO a generat dezvoltări economice de pe urma cărora comunitățile locale au beneficiat. În cazuri extreme, din cauza unor actori politicieni lipsiți de viziune, nu s-a făcut nimic. În aceste cazuri (rare) comunitățile locale nu au pierdut propriu-zis, ci doar nu și-au valorificat șansa de dezvoltare.
7. „Comunitățile locale nu susțin includerea în UNESCO”
Primarul din Roșia Montană și alți câțiva politicieni locali, susținători istorici ai dinamitei și cianurilor, nu sunt ”comunitățile locale”. Afirmațiile lor sunt la fel de credibile precum cele care susțineau că ”locuitorii din Apuseni vor proiectul minier”. În cadrul Referendumului organizat, în paralel cu alegerile parlamentare, în decembrie 2012, doar aproximativ 27% dintre cei care au fost chemați să-și spună punctul de vedere, din 35 de localități din județul Alba, s-au pronunțat în favoarea proiectului minier (și asta în condițiile în care rezultatul referendumului a fost grav viciat prin modul de organizare, presiuni asupra localnicilor, manipulări și minciuni grosiere, împiedicarea observatorilor și jurnaliștilor independenți de monitorizare a referendumului etc.). Un rezultat la ani lumină de procentele de 80-90% avansate, anterior, de propaganda proiectului.
În octombrie 2013, miile de cetățeni participanți la Marea Adunare a Moților au adoptat Proclamația de la Câmpeni, în cadrul căreia includerea Roșiei Montane în UNESCO a fost o solicitare expresă. Comunitățile specialiștilor în patrimoniu, urbanism, dezvoltare economică etc. s-au pronunțat ferm în favoarea includerii în UNESCO.
8. „Dacă Roșia Montană e inclusă în UNESCO, aurul de la Roșia Montană nu mai poate fi exploatat”
Înscrierea în UNESCO nu echivalează cu ”interzicerea” exploatării miniere. Sunt exemple care arată că UNESCO nu poate face nimic dacă autoritățile vor să facă ceva incompatibil cu statutul UNESCO; exemple:
1 – cazul extrem: talibanii au dinamitat, în 2001, statuile lui Buddha, din ansamblul de la Bamian, chiar dacă erau înscrise în UNESCO;
2 – municipalitatea din Dresda a decis construirea unui pod peste râul Elba, în situl UNESCO; în ciuda opoziției UNESCO, construcția a început în 2006 și a fost finalizată în 2013, UNESCO s-a revoltat, iar apoi a luat act și a scos Dresda de pe Lista UNESCO, în 2009;
3 - în 2007, Sanctuarul Arabian Oryx din Oman a fost primul sit care a fost eliminat de pe lista patrimoniului mondial UNESCO (era sit UNESCOdin 1994). Radierea a fost făcută în conformitate cu dorințele guvernului care a redus sanctuarul cu 90% după ce a fost găsit petrol la locul respectiv.
Clasarea în UNESCO nu este un proces ireversibil. E aberant însă, că după ce un proiect minier nu a reușit să fie autorizat după un sfert de veac (dacă ne raportăm la 1995, începutul afacerii), să blochezi dezvoltarea alternativă a zonei, în ideea că peste alte decenii, cineva va reuși să propună un proiect mai puțin distructiv și în conformitate cu legislația autohtonă și europeană, în special cea din domeniul protecției mediului.
9. „Dosarul Roșia Montană la UNESCO este secret, incomplet, secret și abuziv”
Documentația și planul de management legat de administrarea sitului Roșia Montană (după includerea în UNESCO) sunt depuse la UNESCO, sunt publice pe site-ul instituției, iar dosarul va fi discutat în ședință publică.
Recomandarea de includere în UNESCO a fost făcută de ICOMOS, organismul de experți internaționali raportor pentru UNESCO), în primăvara anului 2018, atât după studierea documentației, cât și după o vizită de documentare pe teren, din septembrie 2017. Recomandarea ICOMOS confirmă că Dosarul Roșia Montană a fost complet și că are susținerea experților internaționali.
10. „Doar avocații care reprezintă România în procesul de la Washington se pot pronunța asupra riscurilor unei eventuale includeri a Roșiei Montane în UNESCO”
România este reprezentată în procesul de arbitraj de casele de avocatură Leaua (din România) și Lalive (din Elveția). În același timp, însă, Alburnus Maior a solicitat prin intermediul unui grup de avocați independenți (din România, Germania, SUA) intervenție de amicus curiae, admisă în principiu.
Miturile dezvoltate în spațiul public de către cei care susțin blocarea includerii Roșiei Montane în UNESCO se bazează exclusiv pe citarea trunchiată și interpretată selectiv și abuziv a unei opinii a avocaților de la Leaua. Este semnificativ, în acest sens, faptul că sunt aduse în discuție doar scenariile în care România pierde procesul și va plăti despăgubiri (care variază de la câteva sute de milioane de dolari la 4,4 miliarde), dar nu se spune nimic despre scenariul principal, susținut inclusiv de Leaua, în procesul de arbitraj, în care România câștigă!
Ține de o anumită normalitate ca avocații să le prezinte clienților lor riscurile unui proces, dar e total manipulativ (în speță, din partea reprezentanților Ministerului Finanțelor) să prezinți în spațiul public doar scenariile perdante (ca și cum ar fi singurele!) și să muți, artificial, responsabilitatea unui eventual eșec la arbitraj de la faptele decidenților politici care au dus la arbitraj la fapte ale actualilor decidenți care nu au legătură cu procesul!
Considerațiile juridice din prezentul document se bazează pe opiniile solicitate de USR PLUS avocaților Andreea Szabo, Dumitru Dobrev și Marius Harosa. Cei trei avocați, alături de alții (îndeosebi Ștefania Simion), au câștigat zeci de procese (peste 40) în care au fost contestate în Justiție diferite acte eliberate abuziv sau chiar ilegal de instituții ale statului român în favoarea proiectului minier și al reprezentantei în România a Gabriel Resources (RMGC). În cele mai multe, RMGC s-a constituit parte în proces. Mai mult, Marius Harosa face parte din grupul de avocați internaționali care au pregătit cererea de intervenție amicus curiae în arbitrajul de la Washington.
11. „Roșia Montană va fi inclusă automat în UNESCO dacă nu e retras dosarul”
E cel mai recent și cel subversiv mit lansat în spațiul public, susținut chiar de ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu. Jumătatea de adevăr constă în faptul că, într-adevăr, nu sunt cunoscute cazuri în care Comitetul UNESCO să fi refuzat includerea unui sit în Lista Patrimoniului Mondial în condițiile în care beneficia de recomandarea de includere din partea organismului de experți în patrimoniu, ICOMOS. Există cazuri în care au fost incluse situri în UNESCO chiar și în lipsa unei recomandări exprese a ICOMOS ori a unor recomandări cu obiecții, ca urmare a activității de advocacy diplomatic și a unor planuri de acțiune asumate de țările care doreau includerea respectivelor situri în Lista Patrimoniului Mondial.
Dar asta nu înseamnă că Roșia Montană va fi inclusă automat în UNESCO, doar în baza recomandării ICOMOS. Suplimentar, mai e necesară atât de o activitate de advocacy diplomatic, desfășurată prin Ministerul Afacerilor Externe și personalul diplomatic (începând cu ambasadorul României la UNESCO, Simona Miculescu), cât și de o mandatare expresă a celor care vor reprezenta România în ședința Comitetului UNESCO. Iar pentru această activitate ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, trebuie să-și exercite în mod activ prerogativele.
Concluzii
Listarea Roșiei Montane în UNESCO NU afectează negativ șansele României în procesul de arbitraj de la Washington. Disperarea susținătorilor companiei față de o eventuală listare e legată tocmai de faptul că acest lucru ar dinamita susținerile avocaților Gabriel în proces!
Eventuale despăgubiri pe care România ar ajunge să le plătească ar fi legate, exclusiv, de acțiuni și decizii luate de autoritățile din România până la sfârșitul anului 2014, nu și ulterior, din momentul în care Gabriel a renunțat la proiect (fapt care rezultă, fără echivoc, din solicitarea, în arbitraj, de despăgubiri, nu autorizarea proiectului).
România are obligația de a-și proteja și valorifica patrimoniul cultural-istoric indiferent de listarea lui UNESCO. Listarea în UNESCO ar fi, însă, o oportunitate uriașă pentru a obține finanțări și de a atrage investiții în zonă.
Listarea în UNESCO nu împiedică, din punct de vedere juridic, o eventuală viitoare exploatare minieră. Dincolo, însă, de condițiile legate de patrimoniul cultural, un eventual viitor proiect minier, trebuie să respecte, în primul rând, legislația română și europeană din domeniul protecției mediului. Lucru imposibil cu tehnologia actuală.
Simpla acțiune de „a nu face ceva” (Guvernul să nu dispună retragerea Dosarului de la UNESCO, cum s-a întâmplat, în 2018) nu e suficientă pentru ca Roșia Montană să fie inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial. Este necesară și o mobilizare pro-activă a personalului diplomatic al statului român, care va reprezenta România la ședința Comitetului UNESCO de la sfârșitul acestei săptămâni.
Și, din acest ultim punct de vedere, îi avertizez și pe domnul Cîțu, și pe domnul Aurescu, că o strategie de blat în acest sens (nu se retrage dosarul, mizând că va fi respins pentru că nu va fi susținut oficial) nu va putea fi ascunsă opiniei publice. Cu toate consecințele care decurg din acestea. De când documentez subiectul ăsta nu știu vreun ministru, prim-ministru sau guvern care a favorizat dinamita și cianurile în Apuseni care să-și fi dus mandatul până la capăt...
