Miroase a moarte. Și a curaj nebănuit

Este important să vă zic de pe acum că imaginile și relatările de mai jos sunt unele dure, care pe mine m-au cutremurat.

Am ajuns la Kiev în ziua a 44-a de război. Împreună cu colegii români Filip Havarneanu (deputat USR PLUS de Iași) și Vlad Gheorghe (europarlamentar USR PLUS) și cu 35 de parlamentari și europarlamentari din peste 11 țări (grupul United 4 Ukraine inițiat la izbucnirea invaziei), am fost la Kiev și în teritoriile eliberate (Bucha și Irpin).

Da, suntem primii demnitari români care au mers la Kiev de când a început războiul. Nu mă întrebați pe mine de ce. Întrebați-i pe cei din Guvern, care nu au fost. Împreună cu noi în tren au călătorit și Ursula von der Leyen și prim-ministrul Slovaciei. Recent, a fost acolo și Roberta Metsola. Iar sâmbăta asta a fost și Boris Johnson.

Condițiile de călătorie și de comunicare sunt foarte anevoioase și stricte. Așa cum e și normal în vreme de război. Acesta este și motivul pentru care nu am comunicat înainte sau în timp real despre această delegație. Spre exemplu, a trebuit să ne oprim cu totul telefoanele cu 15 minute înainte de a ne urca în tren, pentru a nu putea fi localizați sub nicio formă.

Probabil, vă întrebați de ce am mers într-o țară aflată în război, atacată și bombardată.
1. Pentru a susține poporul ucrainean. Și de la fața locului, nu doar de la distanță. Lucrurile arată altfel la fața locului.
2. Pentru a discuta despre cum îi putem ajuta cel mai bine pe ucraineni, pentru a câștiga această luptă pentru libertate și democrație.
3. Pentru a semna memorandumul de susținere „Declaration of Unity for European Ukraine”.

La începutul invaziei, la invitația colegelor ucrainene din Consiliul Europei, m-am alăturat inițiativei United 4 Ukraine, rețeaua globală de sprijin care în tot acest timp a militat pentru sancțiuni mai dure, pentru sprijinul Ucrainei și a organizat transporturi de ajutoare umanitare. Am decis împreună să facem următorul pas, să mergem împreună la Kiev și în regiunile recent eliberate Bucha și Irpin.

Am pornit în zorii zilei de joi, 7 aprilie, ziua 43 de război, spre Ucraina. În drum spre Kiev am schimbat trei mijloace de transport. Am făcut peste 26 de ore de la București până în capitala ucraineană. Pe tot parcursul deplasării delegației (începând Polonia), am fost însoțiți de armată. Chiar dacă aceste zone sunt considerate mai liniștite și sunt sub control ucrainean, riscul este încă extrem de mare.

Acesta este și motivul pentru care am călătorit doar noaptea și la dus, și la întors, și nu am putut rămâne acolo peste noapte.

Am pornit dintr-un oraș de la granița Poloniei cu Ucraina. Un loc prin care trec zilnic mii de refugiați. Femei și copii.

Acesta este cortul pe care localnicii l-au pregătit pentru copii.

Tot aici, am primit și echipamentele de protecție - și le mulțumim deputaților lituanieni pentru ele. A fost prima dată când am purtat așa ceva și erau extraordinar de grele. Vestele complet echipate probabil au aproximativ 20 de kilograme.

În timp ce noi eram în tren, Rusia a mai ucis 50 de civili și a rănit câteva sute. Dintr-o lovitură. Cinci dintre cei omorâți erau copii. Au atacat gara din Kramatorsk (mai sus de Donețk), unul dintre cele mai importante puncte de evacuare a civililor. În momentul atacului, erau aproximativ 3.500 de civili în gară. Majoritatea erau femei și copii sau vârstnici. Toți fugeau din calea criminalilor ruși.

Este uimitor cât de repede te obișnuiești să vezi în jurul tău doar militari, doar oameni înarmați. Kievul era aproape pustiu. Se estimează că jumătate dintre locuitori au plecat. Am trecut prin multe puncte de control (le-am pierdut numărul) și multe puncte de blocare a tancurilor.
Prima oprire din Ucraina a fost la Kiev, la Verkhovna Rada - Parlamentul Ucrainei: „Nicio altă națiune nu a plătit prețul pe care îl plătim noi pentru a putea fi în familia europeană”.

Împreună cu Ruslan Oleksiyovych Stefanchuk - președintele Parlamentului Ucrainean (Verkhovna Rada)

Am discutat cu delegația condusă de Ruslan Oleksiyovych Stefanchuk, președintele Parlamentului, și cu Ivanna Klympush-Tsintsadze, fost vicepremier pentru Integrarea Europeană și EuroAtlantică a Ucrainei.

Ce ne-au zis, pe scurt:
Ne bucurăm să vedem prieteni aici, la Kiev
Dacă vrei să vezi cum arată solidaritatea, mergi la granițele exterioare ale Ucrainei
Dacă vrei să vezi cum se simte prietenia, mergi în toate orașele UE care găzduiesc refugiați
Știm că nu e ușor să vezi cu ochii tăi grădinițe și spitale bombardate sau gropi comune
Este esențial să vină să vadă acest lucru cât mai mulți șefi de stat, șefi ai Parlamentelor etc
Acesta nu este lupta Ucrainei. Este războiul binelui împotriva răului.
Avem nevoie de sprijinul vostru pentru a putea câștiga.
Avem nevoie de arme, ca să putem lupta. Ați fost cu toții martorii curajului soldaților ucraineni. Dar fără arme, nu avem nicio șansă.
Avem nevoie de sancțiuni, deoarece doar așa putem șubrezi coloana vertebrală a acestui război. Rusia beneficiază de peste 800 de milioane de euro pe zi din partea statelor UE
Nicio altă națiune nu a plătit prețul pe care îl plătim noi pentru a fi în familia europeană.

Noi, cei din United4Ukraine, credem că sancțiunile împotriva Rusiei trebuie să continue și să fie mai dure. Ucraina trebuie să primească în continuare arme și suport militar. Mai mult, mai eficient de la distanță. Iar după război, întreaga lume liberă trebuie să se implice în reconstruirea Ucrainei - un nou Plan Marshal. Integrarea în UE și asistență umanitară. Acestea au fost punctele principale din memorandumul semnat la Kiev.

Una dintre imaginile expuse în centrul de presă al Parlamentului Ucrainean. O icoană salvată de la masacrare.

Am pornit apoi spre teritoriile eliberate. Prin comunitățile prin care am trecut nu era picior de om. Un soldat mi-a povestit că pe unul dintre cele trei drumuri principale spre Kiev (cel dinspre Belarus) nu s-a putut trece o vreme bună. Era plin de morți pe șosea.

Cuvintele sunt de prisos. Cumva, nu pot să cred, să înțeleg cum e posibil ca asemenea orori să se petreacă sub ochii noștri, în anul 2022, în Europa.

Irpin. Aici miroase a moarte și a curaj nebănuit

Am ajuns pe podul din Irpin, locul unde s-au dus bătălii grele. Este plin de mașini arse. Mașini în care oamenii au fost arși de vii. Podul este surpat pe alocuri. Primarul ne prezintă două consiliere locale care de la începutul invaziei au intrat în armată și au sprijinit pe partea umanitară. Înainte de atac, aici locuiau aproximativ 100.000 de oameni. Primarul ne-a povestit că au reușit să evacueze 95% dintre ei. Dar lupta a fost crâncenă. Rușii i-au atacat din trei părți. Erau conștienți că sunt ultima fortăreață înainte de Kiev și că nu puteau lăsa rușii să treacă, că ar fi luat și capitala. Au reușit să îi învingă, nu au fost ocupați și astăzi sunt declarați „oraș erou”.

Am fost și în cea mai bombardată zonă din Irpin. Grădinițe, școli, casele oamenilor erau explodate. Iar gardurile și mașinile ciuruite.

Bucha. Așa arată iadul

Am văzut cu toții pe internet imaginile masacrului lăsat în urmă de ruși. Unii dintre noi le-am văzut și în Parlament, pe ecrane mari, în timpul discursului lui Zelenski. M-au cutremurat de fiecare dată. Cu moartea, și mai ales moartea oamenilor nevinovați, nu te poți obișnui. Te vezi pe tine în locul lor. Iar orașele și satele din Ucraina seamănă mult cu cele din România.

Bucha a fost sub ocupație rusească și a fost recent eliberat. Chiar dacă pare liniștit, nu avem voie să mergem decât pe drumul principal, pentru că există riscul să mai fie mine active. Localnicii ne povestesc cum soldații ruși care au ajuns acolo erau uimiți că există străzi asfaltate și apă curentă, electricitate. Este uimitor cum o țară atât de bogată precum Rusia are atâția oameni care trăiesc în sărăcie extremă.

Pe strada devenită deja faimoasă am regăsit multe autovehicule speciale rusești doborâte, printre care și tancuri. Ele rămân ca mărturie a curajului soldaților ucraineni. Culmea este că unele dintre ele sunt din aluminiu (mai multe straturi, desigur), pentru că au fost construite pentru a fugi mai repede în cazul unui atac nuclear, nu pentru luptă terestră. Urmele gloanțelor care le-au străpuns se văd și acum. Probabil acesta este unul dintre motivele pentru care soldații ruși aleg să stea deasupra lor, nu în interior.

Pe aceeași stradă zăcea și o bucată de om. Piciorul unui om, cel mai probabil un soldat rus, din ce ne ziceau localnici. Un cățel încerca să îl mănânce. Fragilitatea ființei umane este dezarmantă.

Aici locuiau oameni.

Crimele au început încă din primele zile ale ocupației. Comunitatea are aproximativ 5.000 de civili. Primarul ne povestește cum 1 din 10 locuitori au fost torturați și executați. Majoritatea dintre ei nu pot fi identificați, din cauza rănilor și a urmelor torturii.

Pe 10 martie, rușii spuneau că îi vor lăsa să facă coridor. Apoi, când ucrainenii s-au adunat pentru a strânge cadavrele celor dragi, rușii le-au zis în batjocură să îi mai lase, că e frig și nu e o problemă. Medicii și lucrătorii din salubritate au strâns peste 260 de cadavre. Toate poartă însemnele unei morți violente. Majoritatea au fost torturați.

Bucha nu este o bază militară și nu reprezenta nicio amenințare pentru ruși.

Ce au lăsat criminalii lui Putin în urmă?

Moarte. Durere. Prăpăd. Toate femeile (chiar și fetele minore) au fost abuzate sexual. Violate de către soldații ruși.
Oamenii nu înțeleg brutalitatea cu care au fost atacați. Fiecare om care a supraviețuit acolo are nevoie acum de consiliere psihologică. Fiecare locuitor din Bucha a pierdut un membru al familiei sau un prieten drag.
Rușii și-au făcut bază într-o tabără de copii. La subsolul acestei clădiri au fost găsite zeci de băieți tineri, torturați și împușcați în cap. Toți cu mâinile legate la spate. O parte și cu talpa piciorului împușcată. Unul dintre ei cu ochii arși cu o țigară.
În curte au găsit trupurile unei familii, mamă, copil și bunic, toți cu scalpurile sparte.

Primarul din Bucha ne spune că încă mai caută și găsesc cadavre. Doar astăzi exhumaseră 18.

Aici se vor odihni cel puțin 360 de suflete nevinovate. Groapa comună din Bucha.

A fost nevoie să o construiască deoarece toți acești oameni sunt neidentificabili din cauza brutalității cu care au fost omorâți.

Biserica în curtea căruia se construiește acest cimitir, groapa comună (mass grave), poartă de asemenea urmele atacurilor (este ciuruită și pe alocuri găurită de-a binelea).

Seara, mergem deja spre trenul nostru. Kievul nu este sigur pe timpul nopții. Există încă riscul de bombardamente. Nimeni nu mai are voie pe stradă după ora 22.00. Gara era pustie.
Din cauza decalajelor de program, nu am mai reușit să ajungem la întrevederea programată cu președintele Volodimir Zelenski, dar pare că nu este prima deplasare de acest gen pe care va trebui să o facem. Rușii se regrupează în est și încep să atace orașele de acolo.

De la începutul invaziei, peste 11.4 milioane de ucraineni și-au părăsit casele și au fugit din calea războiului. Aproape o treime din populația ucraineană. Mai mult de 4.4 milioane au plecat din țară, iar 7.1 sunt persoane deplasate intern.

Este nevoie să facem mult mai mult. Și mult mai repede. Înainte să fie mult prea târziu. Înainte ca răul să învingă.

În zorii zilei 45 de război, părăseam Ucraina. În ultima gară, când am oprit pentru controlul vamal, am prins și imnul Ucrainei (bănuiesc că se difuzează periodic). A fost cel mai frumos lucru pe care l-am auzit zilele acestea.

Titlul său este Ucraina încă nu a pierit și vorbește despre despre lupta acestui popor pentru independență. Mai actual ca niciodată.

Vă las ca ultim gând acest video, și câteva versuri pe care le-am tradus și adaptat din engleză.

“Ucraina încă nu a pierit
Nici gloria sa, nici libertatea sa
Frați ucraineni,
Soarta ne va surâde iar
..
Dușmanii noștri vor pieri
Ca roua sub soare;
Și noi vom conduce
În țara noastră iubită.

Ne vom întinde sufletele și trupurile
Pentru libertatea noastră
….“